Când vom întâlni fermieri cu adevărat fericiţi la piaţă? - Revista Ferma
5 minute de citit

Când vom întâlni fermieri cu adevărat fericiţi la piaţă?

FIX de această problemă se lovesc şi cooperativele agricole! Motivul pentru care îşi pierd obiectul de activitate. Cum poate să vândă o cooperativă fără acte??? Ba mai mult, achizitorii „corup”, prin oferte de preţ atractive, membrii cooperativelor să le vândă marfa individual, separat de cooperativă. Şi uite aşa comercianţii/procesatorii produselor agricole primare „sparg” unitatea fermierilor cooperatori.

Revenind la roşia noastră, programul lui Daea şi-a arătat dubla utilitate (în sfârşit): pentru început scoate la suprafaţă, a nu ştiu câta oară, adevăratele piedici ale producătorilor, realele cauze ale lipsei lor de competitivitate (şi de unitate), şi arată cât de „curat” lucrează mafia pieţelor şi unii comercianţi. Bravo, dle ministru! Piaţa neagră a tomatelor a luat, oare, avânt guvernamental, după campania puternică de promovare a programului lui Daea?

Cireşele de mai sunt preţuite la valoarea… aurului. Urmează tomata „de argint?
Felicitări producătorilor care sesizează neregulile şi derapajele în derularea acestui program! Asteptăm şi reacţiile consumatorilor care vor plăti preţuri exorbitante ŞI pentru roşiile aşa-zis româneşti (unele doar cu etichetă) şi pentru cele presupuse a fi sănătoase.

Zilele trecute, tot pe aceeşi reţea de socializare, am citit o relatare a unui bucureştean despre faptul că într-un aprozar roşia românească de Izbiceni era ofertată la preţul de 18 lei/kg. Pe când roşia din Italia costa 6,5 lei/kg. Autorul postării se întreba de ce nu intervine statul pentru a lucra la competitivitatea produsului românesc în raport cu produsele din import. 

Tomata de mai la Izbiceni_b

 Foto Credit: Raluca Oanţă

Nu spun că provenienţa mărfii n-ar fi trecută corect pe cartonaş. Dar preţul mi se pare cam piperat pentru buzunarul românului. Sper ca producătorului acelor tomate să i se fi făcut parte din acel adaos/profit.

Dacă cireşele de sezon au preţuri comparabile cu valoarea aurului (scrie media naţională), de ce n-am plăti roşia autohtonă măcar în… argint? Respectând acelaşi principiu, când va intra în acţiune ajutorul de minimis pentru lâna depozitată/comercializată, probabil vom descoperi şi oaia cu lâna de aur. Nu, nu producătorii, ci cei cărora li se vor deconta beneficiile indirecte ale subvenţionării lânii. Dar este prematur să ne îndoim de eficienţa acestei măsuri.

Producători din Matca, şi ei aplicanţi ai programului pentru tomate, ne declarau că preţurile de pornire pentru roşiile lor sunt de 8-9 lei/kg, la începutul sezonului de comercializare, după care ele scad uşor. Oare tomata românească, de acum subvenţionată, ar trebui să fie mai scumpă sau mai ieftină la consumator? Depinde de comerciant. Producătorul, mai ales cel individual, nu cred că poate influenţa prea mult preţul final. Şi mai depinde şi de un fenomen accentuat probabil tot de intervenţia indirectă a MADR în piaţă, şi anume supraproducţia şi oferta bogată de roşii. Acum se va face proba capacităţii românului de a consuma tomate în cantităţi… record.

Valoarea produselor la poarta fermei tot de nimic va fi. Pentru că „samsarii” (a NU se citi comercianţii oneşti) vor avea motiv să scadă preţul: ”Iei şi subvenţie, şi mai vrei şi preţ bun pe marfă! Atunci să crescă şi câştigul meu. Să împărţim subvenţia”, îi spune – probabil – samsarul producătorului, care din nou e ameninţat să rămână doar cu investiţiile, cu munca şi, probabil, cu „bruma” de profit.

Tomata, lâna, apa, aerul şi… fraierul?
Guvernul actual, cu sprijinul MADR, a scos din mânecă trei „AŞI” de propagandă: tomata, lâna şi apa de irigat. Sectoare cu nevoie acută de subvenţionare. Nimic de zis! Legat de subvenţionarea apei pentru irigaţii, în revista FERMA din luna iunie arătăm unele rezerve vizavi de modul de implementare a acestui program, de altfel atât de necesar!

În cazul ajutoarelor pentru tomate şi lână, n-ar fi trebuit să fie puse înainte strategia şi filiera pe produs? Întotdeauna recomand fermierilor să-şi gândească schema de producţie în funcţie de posibilităţile de valorificare. Chiar dacă există cerere în piaţă, nu întotdeauna producătorul are acces la căile directe spre cumpărători. Şi atunci, dacă nu avem stabilite pârghiile de comercializare, cu aceste ajutoare de stat, nu riscăm să aruncăm banii (dintr-un buget atât de sărac, chiar dacă guvernul e atât de darnic şi cu producătorii, dar mai ales cu asistaţii sociali care lucrează tot la negru în ferma amărâtului producător. La negru, pentru că altfel pierd alocaţia)?

Oare nu cumva statul stimulează artificial goana după subvenţii (atât de necesare producătorului român complet decapitalizat) , care s-ar putea dovedi un rău deloc necesar? Ne vom întreba din nou ce e mai bine pentru fermier: subvenţii (care riscă să dezechilibreze piaţa) sau preţuri corecte?

Doar întreb, nu contest bunele intenţii şi necesitatea de a ajuta fermierii. Însă mă tem să nu se întoarcă totul împotriva lor, a fermierilor. Intervenţiile artificiale (şi evident electorale) şi necontrolate ale statului în piaţă destabilizează (mai ales acolo unde piaţa neagră şi speculanţii fac regulile şi deţin monopol). Sper ca odată ce vor fi implemetate cele trei măsuri (pentru tomate, lână şi apă de irigat), să putem spune cu inima împăcată: „Am întâlnit şi fermieri fericiţi!”

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →