Conform estimărilor Strategie Grains, în 2019, producţia de grâu moale a UE va ajunge la 147 milioane tone, în creştere cu 16% faţă de cele 127 milioane tone din 2018. Suprafaţa semănată cu grâu în această toamnă este mai mare cu 6%, în timp ce randamentele se apreciază că vor creşte cu 9%. Dacă aceste previziuni se vor confirma, producţia de anul viitor va fi cea mai mare din anul 2015, atunci când recolta de grâu moale din UE a fost de 152 milioane tone. Estimarea Strategie Grains este pentru UE cu 28 state (inclusiv Marea Britanie).
De precizat că anul acesta, seceta şi căldura au afectat culturile agricole din zona centrală şi nordică a Europei, în special Germania, cel de-al doilea mare producător din UE.
Pentru orz, Strategie Grains estimează o creştere cu 10% a producţiei în UE, până la 61,5 mil. tone. De asemenea, recolta de porumb, în 2019, poate ajunge la 62,9 mil. tone, în creştere cu 4% faţă de acest an, în timp ce recolta de secară va creşte cu 29%, ajungând la 8,2 mil. tone.
Grâul dur ar fi putea singura cultură cerealieră pentru care este de aşteptat o scădere a producţiei cu 5%, anul viitor ajungând la 8,1 milioane tone.
Producţia totală de cereale a UE se estimează că va ajunge la 311 milioane tone în 2019, în creştere cu 11% faţă de acest an (297 milioane tone). Aceste previziuni ridicate contrastează cu preconizata scădere a recoltei de rapiţă în următorul sezon, mai ales ca urmare a reducerii suprafeţelor cultivate în Germania, Franţa şi Marea Britanie.
UCRAINA: randament bun la porumb
Estimările Institutului Naţional de Economie Agrară din Ucraina, actualizate pe baza datelor statistice din 1 noiembrie 2018 şi pe evaluarea experţilor, arată că, în anul 2018, producţia de cereale şi de oleaginoase va ajunge la 70,2 milioane tone, cu 13,4% mai mult decât în 2017, când s-au înregistrat 61,9 milioane tone.
Potrivit raportului menţionat, creşterea producţiei totale de cereale şi oleaginoase s-a realizat în principal prin creşterea randamentului mediu la porumb cu 40,8%, de la 5,46 t/ha (2017) la 7,69 t/ha (în 2018). Ca urmare, producţia de porumb de anul acesta va creşte cu aproape 42,7%, ajungând la 35,2 milioane tone faţă de anul precedent când s-au recoltat doar 24,7 milioane tone. Producţia de grâu din acest an a fost de 25,1 milioane tone, cu 4,2% mai mică decât în anul precedent.
Producţia de mazăre a scăzut la 825 mii tone, cu 24,8% mai puţin decât în 2017. De asemenea, recolta de orz a fost mai redusă cu 9,1% decât anul trecut, fiind de numai 7,53 milioane tone.
O scădere semnificativă s-a înregistrat în cazul suprafeţelor cultivate cu hrişcă (-42,9%), în ciuda îmbunătăţirii randamentului de la 0,96 t/ha (în 2017) la 1,36 t/ha (2018). Producţia de hrişcă este de aşteptat să ajungă la 146,9 mii tone, cu 18,6% mai puţin decât în 2017.
În ciuda creşterii uşoare a randamentului mediu la 1,55t/ha (în plus cu 5,4%), reducerea cu 10% a suprafeţei cultivate cu mei a făcut ca producţia să scadă cu 3,9%, ajungând la 81,2 milioane tone.
Peste 19 milioane tone de cereale exportate
De la începutul sezonului 2018/2019, Ucraina a exportat 19,050 milioane tone de cereale, cu aproape 9,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a sezonului trecut. Potrivit Ministerului Agriculturii din Ucraina, în perioada 1 iulie – 5 decembrie a.c., au fost exportate 9,5 milioane tone de grâu, 3 milioane tone de orz, 6,2 milioane tone de porumb şi 98,6 mii tone de făină.
RUSIA a recoltat 110 milioane tone de cereale
În 2018, Rusia a recoltat 110 milioane tone de cereale, conform declaraţiilor ministrului Agriculturii, Dmitri Patrushev. Astfel, potrivit agenţiei RIA Novosti, într-o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin, ministrul Agriculturii a spus că producţia de cereale realizată anul acesta este cu 11% mai mare decât recolta medie înregistrată în ultimii cinci ani şi că exporturile agricole ale Rusiei ar putea ajunge la 26 de miliarde de dolari în 2018.
BULGARIA stă bine la producţia de floarea-soarelui
Potrivit datelor oficiale comunicate de Ministerul Agriculturii din Bulgaria, de pe cele 734,8 mii hectare cultivate, producţia de floarea-soarelui a fost anul acesta de 1887,4 mii tone, în creştere cu 2,5% faţă de 2017. Randamentul mediu a fost de 2,57 tone/ha, cu 12,7% mai mult faţă de producţia/ha înregistrată anul trecut.
În această toamnă, până la data de 22 noiembrie, fermierii bulgari au însămânţat 163 mii hectare cu rapiţă, cu 3,8% mai puţin decât la aceeaşi dată în 2017, când erau semănate 169,4 mii hectare.
ROMÂNIA: EXPORTURI ÎN CREŞTERE
În perioada iulie-octombrie a.c., România a exportat aproape 3 milioane tone de grâu, cu 23% mai mult decât în aceeaşi perioadă a sezonului trecut şi cu 26% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a sezonului 2016/2017. Conform datelor prezentate de autorităţile portuare, numai în luna octombrie a.c. România a exportat 497,1 mii tone de grâu, cu aproape 150% mai mult decât în aceeaşi lună a anului 2017 şi cu 33% mai mult decât în octombrie 2016.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 22/224 (ediţia 15-31 decembrie 2018)