Specialiştii de prim rang în acest domeniu afirmă că porcii bolnavi nu “răspund” la nici un fel de tratament, iar evoluţia bolii până la decesul animalului este extrem de rapidă. Ei ne mai spun că deşi s-au investit enorm de mulţi bani în cercetarea ştiinţifică din ţările cu zootehnie dezvoltată pentru elaborarea unui vaccin care să sporească rezistenţa animalelor la boală, până în prezent eforturile efectuate au rămas fără un rezultat concret. Prin urmare, singura modalitate pe care o are omul pentru a se apăra de contractarea şi răspândirea acestei boli îngrozitoare este instituirea unei carantine deosebit de severe, dar foarte costisitoare pentru stat şi crescători, cu restricţii riguroase de circulaţie şi dezinfecţii masive, în spaţiul căreia să se sacrifice toţi porcii domestici şi sălbatici, sănătoşi sau bolnavi, de pe o arie cu o rază de 10 km în jurul unui focar în care s-a semnalat un animal bolnav de pestă porcină africană.
Se pot crea porci imuni la infecţia cu virusul PPA?
În alte articole publicate în revista FERMA, am semnalat faptul că în urma secvenţializării şi descifrării materialului ereditar (ADN-ul) la multe specii de fiinţe vii, agricultura şi sănătatea au intrat deja în „epoca genomică” a evoluţiei lor. Datorită înţelegerii semnificaţiei unei anumite înşiruiri în lanţ, a celor patru elemente (nucleotide) din care este alcătuit ADN-ul, ca urmare a unor adaosuri sau pierderi ale acestora în decursul evoluţiei, precum şi a intervenţiilor cercetătorilor asupra unor zone de interes din materialul ereditar al plantelor, animalelor şi al omului, se vor putea obţine, cu siguranţă, modificări ereditare benefice ale manifestării caracterelor normale sau patologice. Toate acestea vor fi folosite cu scopul de a accelera şi amplifica procesul de ameliorare a însuşirilor şi caracterelor fiinţelor de interes agricol, alimentar sau de corectare a structurii unor gene patologice (terapia genelor).
Editarea genomului
Cercetătorii în biologia moleculară au reuşit să elaboreze metode cu ajutorul cărora pot modifica, ţintit, înşiruirea naturală a celor patru elemente din care este alcătuit materialul ereditar al fiinţelor vii (Adenina, Timina, Citozina şi Guanina). Ei sunt în stare să citească succesiunea celor trei elemente care alcătuiesc o genă de interes formată din mii sau chiar zeci de mii de combinaţii ale acestora şi apoi pe unele dintre ele să le elimine sau să le înlocuiască cu altele potrivit scopului. O astfel de metodă poartă numele de editare a genelor şi se realizează asemănător cu adaosul sau eliminarea unor litere dintr-un cuvânt scris pe computer.
Analizele epidemiologice au scos în evidenţă faptul că porcii domestici din toate rasele nu au capacitatea genetică de a se opune infecţiei cu virusul pestei africane şi, în consecinţă, se îmbolnăvesc şi mor. Numai două specii de porci sălbatici – ”porcul cu negi”, numit ştiinţific Phococerus, şi „porcul de râu” sau Potamocorus – care trăiesc în Africa, nu manifestă boala, deşi animalele sunt purtătoare ale virusului pestei porcine africane. Ele sunt rezistente genetic la această boală îngrozitoare.
Experimente reuşite
Cercetătorii de la Rosling Institut, din cadrul Universităţii din Edinburg-Scoţia (acolo unde s-a produs primul copil în eprubetă, realizare pentru care au primit şi premiul Nobel”, şi unde a fost clonată oaia “Dolly”), au stabilit că rezistenţa la această boală se datorează faptului că cele patru nucleotide din care este alcătuită gena RELA (responsabilă, în mare parte, de imunitatea organismului la infecţii), sunt altfel înşiruite la cele două specii de porci africani faţă de varianta existentă la porcul domestic. În consecinţă, ei şi-au propus şi au reuşit să elimine, prin metode moleculare (TALEN, CRISPR Cas-9), doar cinci elemente (nucleotide) din construcţia acestei gene existente în genomul unor embrioni ai porcului domestic şi să o facă asemănătoare cu cea a porcului cu negi African. Rezultatele obţinute după transferul acestor embrioni în coarnele uterine ale unor mame de împrumut, acţiune urmată de obţinerea de porci normali, au scos în evidenţă faptul că gena reconstruită în acest fel sintetizează proteine care sunt în stare să se împotrivească înmulţirii virusului pestei africane şi producerii bolii.
Rezultă de aici că în momentul de faţă, omul poate produce porci rezistenţi genetic la pesta africană cu ajutorul cărora să înlocuiască porcul domestic actual susceptibil la boală. Se înţelege că un astfel de proces este de lungă durată, pe care însă biologia moleculară avansată îl poate scurta prin însămânţare artificială, clonare, fecundaţie “in vitro“, superovulaţie şi transferul de embrioni, selecţie genomică şi tehnologia genei drive, care poate transforma genotipurile heterozigote în homozigote pentru gena de interes.
Concluzia pe care trebuie să o extragem de aici constă în aceea că cercetarea din agricultură trebuie să abordeze teme actuale şi de viitor de biotehnologie avansată care să ducă la obţinerea de soluţii practice în sporirea eficienţei activităţilor din zootehnie şi fitotehnie.
PPA – CEA MAI CONTAGIOASĂ, PERICULOASĂ ŞI PĂGUBITOARE BOALĂ
Profesorul universitar Moga Mânzat Radu, un mare specialist în boli infecţioase la animalele domestice, afirmă, într-un articol publicat în revista „Veterinaria” nr. 27 2017, că „Pesta Porcină Africană sau Febra porcină africană este o boală infecţioasă virotică specifică porcinelor domestice şi sălbatice, de toate vârstele, foarte contagioasă şi foarte gravă – probabil cea mai periculoasă şi păgubitoare boală a porcinelor, capabilă să producă, în focarele noi de boală la porcii domestici, o mortalitate de până la 100%”. El ne spune că boala a fost semnalată mai întâi în Kenia (1921) şi Africa de Sud şi apoi în Malta, Belgia, Olanda, unde a bântuit până în anul 1986. După această dată, cu mari eforturi financiare şi pierderi uriaşe de animale (numai în Cuba au fost sacrificaţi peste 400.000 de porci), boala a fost eradicată în Europa, dar nu şi pe continentul african. Curios este însă că după anul 2007 ea a reapărut în mod spontan în Europa, mai întâi în Georgia şi apoi s-a răspândit rapid în Rusia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Ucraina, Belarus, R. Moldova, Cehia şi, în ultimul an, şi în Romania.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 21/223 (ediţia 1-14 decembrie 2018)
