Diagnosticul de boală se suspicionează în baza datelor epidemiologice şi anatomoclinice, confirmarea realizându-se prin examen de laborator.
Caracterele epidemiologice
Boala a fost semnalată la ovine şi caprine. Ovinele sănătoase sunt purtătoare de C. fetus subspecia fetus, într-o anumită proporţie, în tubul digestiv. Bacteriile eliminate prin fecale de animalele purtătoare asimptomatic sunt preluate pe cale orală de animalele încă necontaminate, care devin astfel, la rândul lor, purtătoare de germeni.
Berbecii, ca şi oile, poartă germenul în tubul digestiv, nu pe mucoasa aparatului genital. Din această cauză, boala la ovine nu se transmite prin montă, deci nu este o boală venerică. Ea apare prin autoinfecţie, în urma intervenţiei unor factori de stres, debilitanţi.
Morbiditatea în cazul infestării cu această boală intervine, în mod obişnuit, în proporţie de 20-25 la sută, dar poate să ajungă şi la 50-60 la sută.
Tabloul clinic al bolii
Perioada de incubaţie este cuprinsă între una şi trei săptămâni.
Avortul poate să fie precedat cu câteva zile şi urmat timp de alte câteva zile de eliminarea unor secreţii vaginale. Avortul campilobacterian la ovine apare în jumătatea a doua a gestaţiei, cu o frecvenţă mai mare în luna a patra de gestaţie.
Avortul decurge de regulă uşor, fără retenţie placentară şi fără complicaţii care să compromită funcţia de reproducţie a ovinelor. Uneori este urmat de infecţii ale mucoasei uterine (endometrite) sau chiar de moartea animalului, dar astfel de cazuri sunt foarte rare.
La ovinele care au avortat, gestaţia şi fătările următoare decurg de regulă normal, deoarece animalele devin imune la infecţia cu C. fetus subspecia fetus pentru o perioadă de cel puţin doi ani.
Tabloul morfopatologic
În cazul în care oile care avortează, se poate întâmpla ca acestora să le survină moartea. Deşi acest lucru este rareori întâlnit, este bine de ştiut că ovinele moarte din cauza acestei boli prezintă leziuni de metrită acută, cu infiltraţii şi necroze ale peretelui uterin, uneori chiar cu perforaţii şi peritonite. Placenta este edemaţiată şi congestionată.
Fetusul prezintă edemul ţesutului conjunctiv subcutan şi lichide serosanguinolente în cavităţile seroase. În ficat, în special la mieii care trăiesc doar câteva zile, sunt prezente focare necrotice mici sau cu diametrul de până la 2-3 cm, bine delimitate de ţesutul din jur, leziunea fiind considerată caracteristică.
Diagnosticul
Leziunile anatomoclinice şi datele epidemiologice permit doar suspiciunea de boală. Confirmarea diagnosticului se face prin examen de laborator. Ca şi probe pentru examenul de laborator se trimit avortoni şi porţiuni din placentă. În laborator se execută frotiuri din stomacul, din ficatul, din vezica biliară sau din intestinul avortonilor, precum şi din cotiledoanele placentare. Frotiurile se colorează prin metoda Gram.
Cu ajutorul examenului bacteriologic se va face diagnostic diferenţial faţă de alte avorturi bacteriene, precum sunt Chlamydia, Salmonella sau Listeria.
Profilaxie şi combatere
Profilaxia generală se realizează prin asigurarea unor condiţii optime de întreţinere şi de alimentaţie şi prin evitarea contactului cu turmele contaminate.
Dacă în turmă apar avorturi, combaterea se realizează aplicând următoarele măsuri:
– se izolează ovinele care au avortat şi se tratează cu antibiotice administrate în furaje sau în apă şi intrauterin;
– se distrug avortonii, placentele şi lichidele fetale;
– se administrează preventiv, la toate ovinele gestante, antibiotice în furaje sau în apă;
– se iau măsuri pentru înlăturarea factorilor stresanţi, presupuşi a fi cauza apariţiei bolii.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(69)/2009
