Toate aceste date au fost publicate în urma unui studiu elaborat de Universitatea Reading din Marea Britanie şi prezentate de către Asociaţia Profesională AgroBiotechRom (ABR), în cadrul conferinţei „Plantele transgenice pe înţelesul tuturor”, desfăşurată recent la Predeal.
Analiza tehnică, înlocuită de dezbaterea politică
„Problema plantelor modificate genetic a devenit o dezbatere politică în loc să fie o dezbatere tehnică”, avertizează Nicolae Hristea, director executiv ABR, în condiţiile în care la nivelul Uniunii Europene blocajul privind acceptarea culturilor biotehnologice durează de peste 14 ani.
„Este grav că într-o democraţie care se consideră a fi probabil cea mai avansată, fermierii nu pot alege tehnologiile cele mai moderne din cauza dictaturii pe care o impun aceşti politicieni. Practic, în competiţia mondială agricultorii europeni nu au decât de pierdut, nu pot face faţă productivităţii şi competiţiei de peste ocean”, e de părere specialistul.
UE adoptă politica de toleranţă zero la OMG
Aşa cum remarca Toma Dinu, decan al Facultăţii de Management şi Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală din cadrul USAMVB, la nivel mondial, Uniunea Europeană este cel mai mare importator de produse agricole şi al doilea exportator. Anual, sunt importate circa 21,8 milioane tone de şrot de soia şi 12,9 milioane tone de soia boabe, pentru a deservi sectoarele de creştere a porcilor şi păsărilor.
Argentina, Brazilia şi Statele Unite sunt principalii furnizori pe piaţa europeană. Potrivit unui studiu realizat de DG Agri, sistarea acestor importuri ar aduce cu sine o creştere de 600% a preţurilor la furaje şi relocarea producţiei în ţări terţe.
România a cultivat în trecut soia modificată genetic, însă a trebuit să renunţe în momentul aderării la UE. Astfel, după ce în 2006 suprafaţa ocupată cu soia tolerantă la erbicidul glifosat ajunsese la aproape 200 mii de hectare, un an mai târziu suprafeţele cultivate cu soia convenţională erau de doar 100 mii de hectare, iar în prezent avem în jur de 60 mii de hectare.
„Prin politica de toleranţă zero, Uniunea Europeană încurajează culturile modificate genetic în ţările furnizoare şi dezvoltarea producţiei animale în ţări terţe”, concluzionează Toma Dinu.
La rândul său, Marcel Kuntz, profesor la Univestitatea Fourier din Grenoble (Franţa), a prezentat dovezi referitoare la siguranţa pentru mediu şi sănătate a OMG-urilor. Acesta a vorbit despre şase studii de nutriţie pe termen lung la o singură generaţie de animale, respectiv 12 studii de nutriţie la mai multe generaţii, folosindu-se porumb sau soia modificate genetic. Concluziile au fost că în nici unul din cazuri animalele testate nu au avut de suferit din cauza furajelor transgenice.
DISTRIBUŢIA CULTURILOR TRANSGENICE PE GLOB
Culturile transgenice au apărut în zona comercială în anul 1996 şi de atunci s-au dezvoltat continuu, ajungând să ocupe în 2010 o suprafaţă totală de 148 milioane hectare. În prezent, peste 30 de state ale lumii au în cultură plante ameliorate prin biotehnologii. Principalele ţări cultivatoare sunt SUA (66,8 mil. ha), Brazilia (25,4 mil. ha) şi Argentina (22,9 mil. ha).
Soia ameliorată genetic reprezintă 81% din suprafaţa alocată la nivel mondial acestei culturi (90 mil. ha), bumbacul transgenic acoperă 64% din suprafaţa totală (33 mil. ha), porumbul biotehnologic are o rată de adoptare de 29% (dintr-un total de 158 mil. ha), iar rapiţa de ulei (canola) modificată genetic ocupă 23% (din 31 mil. ha).
Alte culturi transgenice care au fost autorizate în lume sunt: sfecla de zahăr, lucerna, papaya, bostanul, plopul, roşia, banana, piperul dulce, cartoful, orezul şi diverse soiuri de flori ornamentale.
Din totalul de 1,5 miliarde hectare de teren arabil, 10% este cultivat cu plante transgenice. Ca urmare a practicilor biotehnologice, în perioada 1996-2010 emisiile de dioxid de carbon s-au redus cu 18 miliarde de kilograme, iar cantitatea de pesticide (substanţă uscată) a scăzut cu circa 393 milioane de kilograme.
