Acesta a precizat că există în buget suma necesară pentru plata avansului pe suprafață, de circa 1,6 miliarde lei, adică în jur de 400 milioane euro.
Fermierii vor primi un avans de 53,4198 euro/ha din cuantumul SAPS stabilit pentru anul 2015, de 77,42 euro/ha. Banii vor fi plăți în lei, la cursul stabilit de Banca Centrală Europeană la 30 septembrie 2015 (4,4176 lei/euro), ceea ce înseamnă aproximativ 235,9 lei/ha.
Fermierii vor primi banii pe rând
Surse din APIA ne-au declarat că angajații din toată țara au muncit inclusiv sâmbetele și duminicile pentru ca Agenția să poată face plățile către fermieri înainte de 1 decembrie. La APIA București s-ar fi muncit inclusiv noaptea, ca să poată fi demarat controlul. Pe 23 noiembrie dimineața se desfășura deja prima fază a controalelor administrative în 26 de județe, urmând ca și celelalte centre APIA din țară să înceapă controlul, astfel încât până pe 30 noiembrie cel târziu să poată fi semnate toate ordinele de plată. Pe măsură ce fiecare centru județean APIA urma să finalizeze controlul administrativ, APIA centrală era gata să dea drumul ordinului de plată. Apoi, ar mai fi o chestiune de zile, în funcție de banca cu care lucrează fiecare fermier, până când banii din avans ajung în conturi. Astfel, unii fermieri ar putea primi banii mai repede, alții mai târziu, în funcție de județul în care se află exploatația, precum și de banca la care au contul în care APIA le virează banii.
Cine este exclus de la plata avansului?
La fel ca în anii trecuți, fermierii aflați în eșantioanele de control (pe teren sau prin teledetecție) nu primesc avans pe suprafață! Nu încasează acești bani nici fermierii care au cel puțin o parcelă într-un bloc fizic aflat în eșantionul de control. Fermierii care au debite la APIA, apărute în urma sancțiunilor aplicate în anii anteriori, sunt de asemenea excluși de la plata avansului.