ATENŢIE! GREŞEALĂ MAJORĂ în perioada de MONTĂ a OVINELOR - Revista Ferma
3 minute de citit

ATENŢIE! GREŞEALĂ MAJORĂ în perioada de MONTĂ a OVINELOR

Obţinerea unui număr mai mare de miei per oaie matcă şi per an este limitată de durata gestaţiei (146-155 zile), de durata anestrului după fătare (cel puţin 28 zile), de durata perioadei de montă şi, mai pregnant, de maximizarea indicilor de reproducere. În ultima perioadă, tot mai mulţi crescători sunt interesaţi de aplicarea unor proceduri de îmbunătăţire a ratei de reproducere a oilor, a bazei producţiei de lapte şi de carne şi implicit a eficienţei economice din fermă.

Principala întrebare a oierilor în perioada montei, este aceea dacă trebuie limitat accesul oilor la sursele de sare (bulgări, găleţi cu sare etc), motivând că cei care au dat sare la discreţie în această perioadă au avut un procent ridicat de oi sterpe şi prea puţine oi cu fătare gemelară.

“Analizând în profunzime aceste situaţii, am ajuns la concluzia că aceşti oieri au asigurat sarea prin bulgări de lins numai în perioada de montă iar oile disperate după sare au consumat-o în exces, efectul fiind apariţia de intoxicaţii cu sare (lipsa poftei de mâncare, diaree, decubit) cu efecte nefavorabile asupra sănătăţii şi capacităţii de reproducere la multe oi”, susţine prof. Ioan Pădeanu, într-un articol publicat în revista Ferma.

Oi_b

Sarea bulgări de culoare închisă conţine, pe lângă natriu (Na) şi clor (Cl), şi alte substanţe minerale absolut necesare în alimentaţia raţională a ovinelor pentru desfăşurarea normală a întregului complex de procese metabolice, inclusiv a funcţiei de reproducere. “Deci sarea trebuie să fie la dispoziţia oilor pe tot parcursul anului, consumul zilnic fiind, în funcţie de greutatea corporală şi de categoria de ovine, între 8 şi 12 g/zi şi 3,5 kg necesar per an/oaie, ce se asigură prin bulgării de sare şi, ocazional, prin furajele combinate. Sarea de masă cristalizată şi bulgării de sare de culoare albă conţin aproape numai natriu şi clor. Bulgării de sare de culoare închisă, cu zone de diferite culori, conţin şi alte substanţe minerale, precum magneziu, cupru, zinc, seleniu, iod, cobalt etc. în proporţii diferite”, explică specialistul.

Potrivit acestuia, crescătorii de oi din vestul Europei, pe lângă bulgării de sare în perioada de pregătire pentru montă şi la montă, pun la dispoziţia oilor şi găleţi cu sare cu adaos de macro şi microelemente şi chiar vitamine. În ultimul timp s-au obţinut rezultate de reproducţie mai bune prin utilizarea unor soluţii ce conţin substanţe minerale (natriu, potasiu, sulf, fier, zinc, magneziu, seleniu), vitamine (A, E, D3, C, B1, B2, B3, B5 şi B12) şi alte substanţe stimulative (acid folic, biotină, menadionă etc.).

Aceste soluţii complexe (tip Super Booster) oferă un suport pentru sănătatea oilor şi stimulează funcţia de reproducere prin: îmbunătăţirea parametrilor spermatici şi a vigorii berbecilor, creşte procentul de oi fătate şi de oi cu fătări duble, mieii au o vitalitate mai ridicată după fătare, iar colostru are calităţi superioare.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →