În ultimele două decenii, mai mult de jumătate din anii agricoli pot fi consideraţi secetoşi sau foarte secetoşi, mai ales în zonele de câmpie şi colinare. Această situaţie climatică a avut un impact negativ puternic asupra culturilor agricole neirigate, inclusiv asupra culturilor furajere şi de pajişti.

Anul acesta, în zonele din sud-vestul României, în vestul Câmpiei Române, în centrul şi nord-vestul Transilvaniei, seceta combinată (atmosferică şi pedologică) prelungită a afectat aproape în totalitate sistemul furajer, atât culturile anuale şi perene furajere, semănate în teren arabil, cât şi pajiştile naturale din zonele de câmpie şi de deal. (…)

În zonele în care seceta are o frecvenţă anuală mai mare, aşa cum s-a întâmplat în ultimii cinci ani, se recomandă aplicarea unui sistem furajer în care cea mai mare cantitate de furaje verzi (folosite sub formă de masă verde, fânuri sau însilozate) să se producă din culturile furajere semănate la sfârşitul verii – începutul toamnei sau din culturile de primăvară (borceagurile) semănate primăvara foarte devreme.

Aceste culturi furajere, recoltate până la instalarea secetei (sfârşitul lunii iunie) pot asigura necesarul de furaje atât în perioada de secetă, cât şi pentru hrănirea animalelor în perioada de iernare. De regulă, în zonele mai secetoase (de câmpie şi dealuri joase), suprafeţele de pajişti naturale (multe neameliorate) nu pot asigura necesarul zilnic de furaje verzi şi nici furajarea de iarnă, motiv pentru care se recomandă aplicarea sistemului furajer amintit anterior.

Detalii privind sisteme şi structuri de culturi furajere adaptate la secetă, în revista Ferma, ediţia 1-14 septembrie 2017!