un reportaj de
LIVIU GORDEA
Împreună cu tatăl său, Alexandru, şi alţi doi acţionari, tânărul a înfiinţat în 2017 societatea Happy Goodfruit, care un an mai târziu a achiziţionat terenul de la marginea oraşului Lipova, unde înainte de 1990 se aflau fostele livezi din apropierea locului în care şi astăzi se extrage mult apreciata apă minerală de Lipova. O zonă cu dealuri blânde şi pământ roditor, străjuită de Munţii Zarandului. Vlad, de profesie inginer horticol, absolvent chiar anul acesta al USAMVB – Timişoara, este administratorul acestei afaceri. Deşi originar din Dej, s-a mutat împreună cu familia în judeţul Arad, unde spune că se simte acum acasă. Din cele 134 ha pe care le-a preluat acum doi ani, numai 17 sunt pe rod.
Culturi bio obţinute cu 4,5 milioane de euro
Între timp, noii proprietari au decis să-şi restructureze afacerea şi au înfiinţat noi plantaţii, de cireş şi afin, pe 67 ha, cu ajutorul a şapte proiecte accesate pe sub-măsura 4.1a, a căror valoare cumulată ajunge la 4,5 milioane de euro. Bani europeni nerambursabili în procent de 90% cu care au fost achiziţionate şi echipamente, s-a realizat sistemul de irigaţii prin picurare şi urmează să fie ridicată o hală de condiţionare şi procesare fructe. Pentru că Vlad şi asociaţii săi au ambiţii mari şi ţintesc un segment de nişă, în condiţiile în care întreaga suprafaţă este dedicată culturilor ecologice.
Ţinta: piaţa britanică
„De la bun început ne-am orientat spre agricultura bio pentru că am dorit să ne securizăm investiţia şi să ne maximizăm profiturile. Chiar dacă în România nu există o cerere prea mare pentru produsele ecologice. Ne interesează în mod deosebit piaţa britanică, unde există deja format un obicei de consum. Astăzi, pe pieţele externe, kilogramul de afine ajunge la 5 euro, dacă este livrat în cantităţi mari”, m-a asigurat tânărul. În opinia sa, consumatorii români nu sunt încă dispuşi să plătească mai mult pentru calitatea produselor ecologice.
23 tone de afine la hectar
Până acum a plantat 40 ha cu afini, tehnologie intensivă pe biloane, şi 27 ha cu cireş, protejate cu plasă UV anti-ploaie şi anti-grindină, dar şi împotriva insectelor. Afinii ar trebui să intre pe rod anul viitor, iar la maturitate să se recolteze 5 kg de fructe de pe fiecare plantă. Potenţialul maxim ar urma să fie atins în al şaselea an. Ghivecele au fost achiziţionate din Olanda şi Spania. Fiecare plantă a costat 3 euro, iar pe un hectar sunt 4.760 de plante.
„Am optat pentru soiuri intensive, precum Duke, Last Call, Top Shelf, Cargo şi Valor, toate de la Fall Creek, cel mai mare producător de genetică pe afin la nivel mondial. Am urmărit să obţinem fructe mari şi gustoase. Din păcate, anul acesta o parte din cultura de afin a fost afectată de antracnoză, însă doar la soiul Duke, care am înţeles ca e mai sensibil până atinge maturitatea productivă. Duke e foarte cerut pe piaţă. Se caută în general fermitate pentru o viaţă cât mai lungă la raft şi aspect”, susţine Vlad.
Soiurile autohtone „nu au faţă” de supermarket
În cazul cireşului, materialul săditor a costat 9 euro/buc. – au fost plantaţi 1.700 de pomi/ha.
A ales tot genetică străină, pentru că varietăţile autohtone nu sunt la fel de competitive. Deşi soiurile româneşti sunt foarte gustoase, e imposibil să ajungi cu ele în supermarket pentru că, spune el, sunt extrem de perisabile.
„Azi le culegi şi mâine sunt deja moi şi încep să se strice. Asta este de fapt problema soiurilor noastre. Probabil este şi o consecinţă a faptului că nu s-a investit atât de mult în cercetare, aşa cum se întâmplă în alte ţări”, e de părere tânărul inginer. Recolta de anul acesta (de pe plantaţiile vechi) a valorificat-o mai mult pe plan local şi în special la poarta fermei. Din cauza îngheţului din primăvară şi a secetei ce a urmat, producţia a fost destul de slabă. Dar în acest caz vorbim, totuşi, de suprafeţe neirigate. Deocamdată nu a avut probleme cu forţa de muncă, dar când şi plantaţiile tinere vor fi pe rod, volumul de muncă va creşte considerabil. Estimează că numărul zilierilor necesari va fi de ordinul sutelor. Până la urmă, fiecare fruct este cules manual.
Managementul apei
În ceea ce priveşte sistemul de irigaţii, a optat pentru soluţiile Netafim, companie care practic a inventat conceptul de irigare prin picurare. „Nu cred că se poate vorbi de profit în ceea ce ne-am propus să facem aici, fără un sistem de irigaţii performant. Am ales să lucrăm cu Netafim pentru că este o companie cunoscută la nivel mondial şi pentru performanţa sistemelor sale de irigaţii. Este destul de complex acest sistem pe care noi l-am achiziţionat, dar ne ajută să gestionăm în detaliu managementul apei în ferma noastră şi să facem fertilizarea. Monitorizăm în permanenţă şi reglăm pH-ul apei când e nevoie. Pentru că noi scoatem din pământ apă alcalină, cu pH de 8 şi trebuie să-l scădem la 5, iar afinul are nevoie de mediu acid”, mi-a explicat Vlad Molnar. Acesta dispune deja de cinci staţii de control şi monitorizare a sistemului de irigaţii, iar a şasea este în curs de amenajare. Apa este adusă la suprafaţă cu ajutorul puţurilor de foraj şi este colectată în lagune.
Sursa de apă este esenţială
Suprafeţele irigate în zona de vest a ţării au crescut de la an la an. Au apărut inclusiv proiecte implementate pe cultura mare, nu doar în podgorii şi livezi. Acolo unde nu există o sursă de apă, irigarea prin picurare este o soluţie de luat în considerare. Practic, în acest caz, vorbim despre cea mai eficientă soluţie de irigat.
„Sursa de apă este esenţială în orice proiect de irigaţii. Ideal ar fi să existe o sursă naturală – râu, lac. În România, însă, oamenii încă nu sunt foarte bine informaţi cu privire la tehnologiile din domeniul irigaţiilor. De pildă, familia Molnar şi asociaţii lor au optat la cireş pentru un sistem de irigare la suprafaţă, cu susţinere a liniei de picurare pe suport de sârmă. Noi avem şi posibilitatea de a îngropa aceste linii de picurare, ceea ce ar face şi mai eficientă irigarea, pentru că nu mai apare fenomenul de evapotranspiraţie, rezultând în final un consum de apă şi mai redus. Dar proiectul aşa a fost gândit şi, odată aprobat pentru finanţare, nu a mai putut fi modificat”, a constatat Mirela Dragoş, director de vânzări la Netafim România.
Monitorizare de la distanţă
Sistemul de irigaţii pe care Netafim l-a implementat în ferma societăţii Happy Goodfruit din Lipova este automatizat şi foarte uşor de utilizat. Operatorul reglează presiunea iar din controler se setează parametrii de irigare. Totul este intuitiv. Nu e nevoie de multă pregătire şi poate fi accesat inclusiv de la distanţă, de pe telefonul mobil, tabletă sau pe calculator. Un mare avantaj este aplicarea fertilizantului prin sistemul de picurare. Pentru că astfel se reduc foarte mult costurile şi eficienţa este maximă, substanţele ajungând la fiecare plantă.
Pentru controlul bolilor şi a dăunătorilor, Vlad utilizează doar produse autorizate pentru agricultura ecologică.
Implementare şi consultanţă
Noi nu doar implementăm proiectul, ci oferim şi suport şi consultanţă beneficiarului. Nu ne limităm la a comercializa nişte produse. Noi îi sfătuim pe clienţi cum să procedeze să nu apară alge în bazinele de colectare sau ce să facă dacă se întâmplă asta. Avem proprii specialişti care fac evaluări la faţa locului pentru a veni cu cele mai bune soluţii de proiectare şi, nu în ultimul rând, facem şi un calcul al rentabilităţii investiţiei”, afirmă reprezentanta companiei israeliene.
În România, însă, oamenii încă nu sunt foarte bine informaţi cu privire la tehnologiile din domeniul irigaţiilor
MIRELA DRAGOŞ
director de vânzări la Netafim România
DIFERENŢA BIO-CONVENŢIONAL
Afinul şi cireşul au o rentabilitate de piaţă foarte bună, fiind nişte produse căutate de către consumatori, în special în vestul Europei. Diferenţa minimă de preţ dintre un kg de afine cultivate în sistem ecologic şi un kg de afine obţinut în sistem convenţional este cam de 2 euro.
