După 23 de ani de cercetare, iată că ardeiul iute produs în România poate candida pentru recordul mondial pentru a deveni CEL MAI IUTE ARDEI DIN LUME!
Cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău au lucrat vreme de peste două decenii cu peste 1.000 de soiuri de ardei iute de diferite forme, mărimi şi culori. Printre acestea se numără şi un hibrid experimental, protejat prin coduri, care a fost desemnat cel mai iute, în cadrul unei conferinţe ştiinţifice desfăşurate în Australia.
“Iuţeala” legumei este atât de puternică, încât irită pielea chiar şi prin mănuşi şi odată ce este tăiat elimină un gaz atât de puternic, încât provoacă lăcrimare şi strănut, iar atingerea seminţelor cu mâna neprotejată, duce la usturimi extrem de puternice.
Ardeiul buzoian, cunoscut sub codul L 13A, a reuşit să depăşească cu succes recordul de iuţime al soiului american Carolina Reaper, însă nu a fost confirmat ca fiind Record Mondial.
”Vorbim de ardei foarte iute, cu o concentraţie de capsaicină de peste 2,4 milioane de unităţi pe scara Scoville. El a fost prezentat la Congresul mondial de horticultură din 2014, de la Brisbane, Australia. Până în prezent, el nu a fost întrecut de nicio altă creaţie în rapoartele ştiinţifice”, declară Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, potrivit Adevărul.
Conform studiilor, o concentraţie mare de capsaicină prezintă multiple beneficii pentru sănătate, inclusiv reducerea durerii, îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare şi capacitatea de prevenire a cancerului, iar astfel de soiuri de ardei sunt folosite în industria farmaceutică şi la fabricarea spray-urilor cu gaze lacrimogene.