Contractul s-a încheiat pentru o perioadă de 5 ani, începând de la data de 27 martie 2008 şi până la data de 27 martie 2013. Nivelul arendei stabilit prin contract este de 70 de lei/ha/an, taxă pe care crescătorul a achitat-o la zi.

Prin contract, arendatorul se obligă să nu ia nici un fel de măsuri în legătură cu exploatarea terenului arendat, de natură să-l tulbure pe arendaş.
Şi totuşi… Levente Szekely a primit de la Primărie un Act Adiţional la Contractul de arendare, cu

următoarea prevedere: “Articol unic. Termenul de arendare din cuprinsul contractului va fi înlocuit cu termenul de concesionare”. De ce? Pentru că, evident, Contractul de arendare şi prevederile acestuia nu pot fi modificate unilateral de către Primăria Sintea Mare.

În schimb, concesionarea conferă mult mai multă libertate edililor de a interveni oricând în derularea contractului, după cum reiese din actul adiţional, la capitolul VIII, 8.1., lit. b): “Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situaţii (…) b) în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către concedent”. Concedentul fiind Primăria.

Mai mult, actul adiţional cuprinde şi o clauză conform căreia “concesionarul este obligat să suporte creşterea sarcinilor legate de executarea obligaţiilor sale, în cazul în care această creştere rezultă în urma: a) unei acţiuni sau a unei măsuri dispuse de o autoritate publică; b) unui caz de forţă majoră sau unui caz fortuit”.

Din spusele fermierului de la Adea, anul acesta Consiliul Local Sintea Mare a mărit taxa pe hectarul de păşune la 150 de lei şi a încheiat cu ceilalţi crescători contracte de concesionare până în 2018 (majoritatea au avut contracte de concesionare şi anterior). Ceea ce, teoretic e bine. Practic însă, e prevăzută şi clauza conform căreia CL îşi rezervă dreptul de a modifica oricând această taxă.

Levente Szekely a refuzat semnarea unui astfel de contract, ca şi a actului adiţional amintit anterior, pe motiv că nu ar avea nici o siguranţă pentru ziua de mâine şi nici o garanţie pentru dezvoltarea activităţii pe care o desfăşoară. Mai mult, ne-a spus Karoly Szekely, umblă vorba prin comună că un investitor străin ar oferi mult peste ceea ce plătesc crescătorii de animale, ca să concesioneze el păşunea, se pare, cu scopul de a o împăduri.

Pierderea păşunii ar însemna şi sfârşitul agriculturii pentru familia Szekely, ne mărturiseşte fermierul. Şi ar fi mare păcat. Aceşti oameni au investit în creşterea ovinelor tot ce-au avut. Au pornit în 1990 de la zero, cu plugul şi calul. În 1993 au plătit 500 de milioane de lei vechi pentru a aduce curentul electric în fermă şi 120 de milioane de lei l-a costat pe Karoly Szekely drumul pietruit.

În anul 2000, în urma inundaţiilor, trei clădiri ale fermei au fost distruse, însă nu a primit nici o despăgubire, nefiind declarat sinistrat. A reconstruit totul, investind, una peste alta, miliarde de lei vechi.

Anul trecut a cheltuit 1 miliard şi jumătate de lei vechi pentru construirea unui saivan nou, proiectat în conformitate cu normele europene, adăpostul fiind apreciat de specialiştii din domeniul creşterii ovinelor. Cei doi, tată şi fiu, au împreună peste 1500 de oi, deci păşunea este o condiţie esenţială pentru creşterea lor…