Cum a fost aventura în zootehnie, începută în urmă cu zece ani? Cel puţin… ciudat! „Păi a început aşa; un dar de la soţul meu, aşa cum bărbaţii le mai fac cadou femeilor anumite lucruri pe care acestea şi le doresc: unele vor excursii în Franţa, altele vor maşini Ferrari roşii, unele soţii îţi doresc pantofi nu ştiu de care, bijuterii…, eu am vrut vaci!

În general, îmi plac animalele, întotdeauna mi-au plăcut, dar nu ştiu de ce m-am dus către vacă!”, ne-a mărturisit Alexandrina.

Şi astfel, soţul i-a făcut cadou 15 juninci gestante din rasa Holstein. Efectivul matcă a fost achiziţionat de la Agrimat Matca. Exemplarele de mare valoare genetică au fost cazate în comuna Rediu, undeva la vreo 40 de km de Galaţi. Acolo, avea atribuit un grajd, prin Legea Zootehniei. Fie ploaie, fie vânt, fie ninsoare, timp de cinci ani a făcut naveta la Rediu.

De la calculator, la vacile cu lapte!

Alexandrina Sava a venit de la un oficiu de calcul, unde lucra ca operator calculator şi… „M-am dus la vaci, nu mă întrebaţi de ce, că nu ştiu să vă răspund! Am stat la bloc, acasă nu am avut decât câine şi pisică. Animalele mi-au plăcut şi le-am iubit dintotdeauna”.

Îi place să spună: ”Vaca este piatra de încercare a zootehniei, cea mai grea, are ciclul de producţie cel mai lung, de trei ani. Şi suntem tot mai puţini cei care le mai creştem! Doctorul Vasile Pachiţeanu vorbeşte foarte frumos despre vacă”.

Îi plac toate animalele, dar vaca e vacă, odată ce începi, nu poţi să te laşi, chiar dacă aşa te bate câte un gând atunci când eşti necăjit, obosit, supărat, treci prin foarte multe încercări…

Vacile au trimis-o la învăţătură!

Şi apoi cum vorba francezului „la noblesse oblige”, vacile a obligat-o la… facultate! Alexandrina Sava s-a apucat să înveţe zootehnia la Iaşi, pentru că, spune ea: „nu puteam să le cresc la o anumită performanţă fără ştiinţă!”

După care, acum cinci ani a venit în baltă! Undeva în zona Bădălanului, aproape de punctul de frontieră Galaţi – Giurgiuleşti. Aici, a luat-o de la zero. A fost extraordinar de greu, mai ales pentru o femeie. „Căram cimentul cu papucul, şi acum car şase saci de ciment cu maşina mea… Nu îmi mai permit… Atunci puteam, am avut putere financiară să construiesc…”

„Beau laptele cel mai scump din lume!”

Soţul a fost şi este cel mai mare sponsor. Recunoaşte că fără ajutorul lui nu putea să se menţină! „Soţul meu, când discută de vacile mele, de pasiunea mea, spune aşa: Ştii, eu beau laptele cel mai scump din lume, demn de cartea recordurilor! Costă foarte mult, mult!”

În anul 2006, a accesat un program Sapard, în valoare de 280 000 euro. A început construcţia primului grajd pentru 100 capete, vaci cu lapte, cu toate dotările necesare, pluguri racloare, cu fronturi de furajare, cu sală de muls performantă, computerizată; totul pentru managementul căldurilor şi al cantităţii de lapte…

Programul Sapard le-a dat mare bătaie de cap, cerea câte şi mai câte, documentaţia era deosebit de stufoasă. Când a mers la Constanţa să depună actele, Alexandrina Sava avea două genţi burduşite cu 16 dosare. Mulţi fermieri au abandonat.

Timp de opt luni a durat numai autorizaţia de construcţie. Dar, în final, Alexandrina Sava şi-a atins ţelul! Este o luptătoare, născută în zodia Capricornului. În aceeaşi zi cu poetul naţional Mihai Eminescu. Poate de aceea, uneori, se lasă purtată pe aripile visării…

Problema dejecţiilor, bucătăria furajeră, utilajele

La fermă mai este destul de muncă. Abia dacă s-a ajuns la jumătate din ceea ce înseamnă o fermă modernă. Ar mai fi încă un pas de făcut; să termine cu dejecţiile, să realizeze o bucătărie furajeră pentru hrana animalelor şi să cumpere nişte utilaje ca să mai reducă din muncă. Pentru stocarea dejecţiilor există o fosă, dar este destul de greu pentru că la patru – cinci luni trebuie golită şi asta costă foarte mult.

Mare parte din gunoiul de grajd este aplicat direct în câmp. Aici culturile sunt lucrate în regim ecologic. „Lucernă pe 18 ha şi porumb pe 35 ha, atâta avem, foarte puţin – oftează Alexandrina -; mai avem ceva în arendă. Da’… a fost un an agricol bun, am luat coase multe de lucernă, vreo cinci, avem sistem de irigare, avem stratul de apă foarte sus, nu prea este nevoie, rar este nevoie de apă. Lucerna e foarte frumoasă!”

Pământul, marele neajuns

Baza furajeră, aici este o mare problemă. Lipsa pământului, este foarte puţin, se lucrează ce este, dar nu-i de-ajuns, restul trebuie cumpărat. Cam jumătate din necesar.

Printre greutăţi – subvenţiile! „Vin un pic cam târziu, ar fi bine dacă ar veni în toamnă să ne putem cumpăra cerealele… Noi le luăm cu bilete la ordin, cu câteva procente mai mult. Preţul poate creşte, am luat porumb în luna martie, cu 1,1 lei/kg boabe, foarte mult. Cerealele se iau când trebuie, la momentul oportun!”, ne explică Alexandrina acest neajuns.

O parte din visul nerealizat

Spaţii de depozitare ar fi suficiente, dar ar mai trebui ceva şi la cerinţele actuale: cu celule, cu remorcă tehnologică. E o parte din visul Alexandrinei nerealizat, încă…

Apoi, şi-ar mai dori „să putem să ne menţinem, fără să mai cer ajutorul soţuluiPe urmă să pun la punct ceea ce îmi doresc: bucătăria furajeră, dejecţiile şi nişte utilaje absolut necesare, astea sunt punctele slabe la mine. Şi voi reuşi printr-un viitor proiect de finanţare”.

De la un nucleu de 15 capete la 200 de produşi

Efectivul total al exploataţiei zootehnice condusă de Alexandrina Sava este de 200 de capete, din care, 90 vaci cu lapte, restul – tineret şi juninci. Toţi produşii sunt obţinuţi în fermă. „Deci, eu am pornit de la 15 capete, pe 29 august am făcut 10 ani de când au venit vacile. Am vândut numai partea masculină. Femelele le-am ţinut pentru noi, pentru reproducţie”.

Din nucleul iniţial de 15 vaci au mai rămas în fermă doar două: Irina şi … „4128”. Ne spune că Irina are o personalitate foarte bine dezvoltată, se poate vedea de la depărtare, din alură, din înfăţişare.

Schimbarea de oră dereglează producţia

Laptele realizat în fermă este contract cu o firmă din Târgovişte, „Natura”. Este mai serioasă decât alţii, vine şi îl preia zilnic. Producţia-i bună, e mulţumită şefa, în medie 27 de litri pe vacă mulsă; sunt şi vârfuri de 46 de litri!

Reţetele de furajare sunt făcute de o firmă specializată de la Bucureşti, cea care furnizează şi premixurile…

Trecerea la ora de iarnă a dat peste cap programul în fermă, unde orele se respectă cu sfinţenie. „Pe noi ne-a deranjat schimbarea asta de oră, tragem două săptămâni ca să le aducem din nou, animalele îşi crează reflexul, au fiziologia lor, ştiu că fix la 10,00 au hrana asigurată, seara primesc borhotul pe pat de paie…”

Prinţesa Diana

În fermă, se nasc poveşti frumoase, fel de fel… „Am avut-o pe Diana, a pornit în joacă cu numele de Diana. Era o văcuţă foarte urâtă şi nu mai creştea când era mică, mânca de oriunde şi tot râdeau băieţii; îi spuneau nu ştiu cum.

Îi tot certam: „Te rog să spui că-i prinţesa Diana!” Ei, într-un târziu, după ce ne-am îngrijit de ea, s-a făcut superbă, a fost şi campioană, Diana noastră, la producţia de lapte! Culmea e că la primele două fătări a avut doi băieţi! Ca şi prinţesa Diana!”

Îngrijitori cu dragoste de animale

Exploataţia zootehnică are cinci angajaţi: Romeo Lefter, Dănuţ Pavel, Gheorghiţă Popa, Haralambie Dajboc, Melinte Aurel, băieţi veniţi de la Rediu. Au şi ei momentele lor bune, s-au obişnuit să îndrăgească animalele, iar văcuţele nu mai au comportamentul ăla sălbatec.

Îngrijitorii ştiu că nu au voie să le lovească, aşa cum se mai întâmplă în alte ferme. Mai ales că animalele sunt ca şi copiii Alexandrinei. Uneori, aceasta le zice: „Tu dacă dai în ele, sunt copiii mei, dai în mine! Eu am dat vreodată în tine?”

Pregătirile de iarnă terminate

Vara, tineretul taurin este dus la păşunat, pe mirişte, pe marginea canalelor de irigaţii. Unii fermieri sunt mai îngăduitori, mai lasă, alţii nu! La intrarea în iarnă, cele două grajduri, maternitatea au fost bine pregătite, etanşeizate corespunzător, baloţii de paie puşi la loc sigur, în depozitul de furaje, silozul era gata, porumbul, orzul, şrotul de floarea-soarelui stă la adăpost.

„Tot ce fac e cu foarte mult suflet…”

Alexandrina Sava a venit pe baltă acum cinci. Aici sunt oameni „grei” cu o istorie în spate, puternici, agronomi vestiţi, iar ea a intrat aici ca un intrus pe baltă.

Ca femeie, a avut dintotdeauna curajul de a privi pe oricine în ochi, căci îi place munca. Nu regretă nici o secundă, nici nu-i pare rău şi nici ruşine nu îi este de ceea ce face! Mai tot timpul este prezentă în fermă.

De la 5,00 începe mulsul, de regulă vine în sala de muls. Pe lumină, pe întuneric… Cu două ierni în urmă, s-a speriat rău, vedea cum visul se va spulbera într-o clipită. A fost o zăpadă imensă ce a îngheţat sala de muls şi a trebuit să pună raditoare, să învelească cu folii. A trecut printr-o cumpănă.

O întrebare îmi tot stăruia de mai mult timp; care sunt satisfacţia şi motivaţia efortului? Iată ce răspuns am primit: „Producţia record şi calitatea, consider că sunt mândria, satisfacţia! Banii ca banii, mai ajung, nu mai ajung, asta este diferenţa între pasiune şi afacere.

De asta spun că la mine este hobby, pasiune, nu afacere! La o afacere, la trasul liniei, acolo, mai rămâne ceva. Ei, la mine nu prea rămâne…! Dacă o fac cu pasiune, cu sufletul, mai greu este! Afacerea-i afacere, se face cu capul, cerebral, la mine cu sufletul, cu foarte mult suflet!”

De aceea soţul mereu o întreabă: „Ei, când te apuci şi tu de afaceri?” El lucrează într-un alt domeniu, construcţii, e altă poveste, ce n-are treabă cu vaca. Uneori, are momente când îi pare rău de cadoul pe care i l-a făcut. Alexandrina munceşte foarte mult, mai vine acasă şi necăjită.

„Nu suntem uniţi!”

Cum vede Alexandrina viitorul? Să ajungă să aibă 80 de capete mulgătoare, puţin şi bun. Nu mult, căci nu poate să ducă şi ar înseamna pământ mult, furaje multe. „Eu, dacă am să ajung la vreo 80 de capete mulgătoare, să le mulg tot timpul, îmi pot permite o ameliorare ca la carte; acum o fac, dar fac numai prin tauri, nu exclud, extremele, nu-mi pot permite. Asta îmi doresc!”

Exploataţia condusă de Alexandrina Sava este înscrisă în Asociaţia Holstein-RO. A încercat să crească şi taurine pentru carne. Dar, cu preţurile de astăzi… „Noi nu prea suntem uniţi, noi, crescătorii de animale, din cauza asta păţim ce păţim şi cu preţul de lapte, şi la fel păţim şi pe piaţă cu carnea, pentru că nu suntem uniţi”.

Zootehnia, un sector cu pierdere?!

Din punctul de vedere al fermierei, zootehnia este un sector cu pierdere din cauza pământului! Nu are destul teren să cultive plantele de nutreţ, costul furajelor ajunge chiar şi la 99 la sută, dacă nu depăşeşte, din preţul laptelui. Premixurile au fost scumpe dintotdeauna, iar porumbul, de la 3,5 de bani a ajuns la 8 bani kilogramul. Este diferenţă foarte mare, în timp ce preţul laptelui nu s-a schimbat cu nimic.

Fătările, producţia şi calitatea

Într-o zi normală, în fermă se întâmplă atâtea lucruri. „Urmărim, supraveghem, ne mai supărăm, ne mai bucurăm. Un alt lucru care mă bucură e când fată viţele! Îmi doresc să măresc numărul. Vă daţi seama că eu am mers cu 15 vaci…

Odată, au fătat patru juninci; şi m-am apucat de muls, 22 litri la prima mulsoare. Mi-au dat lacrimile de bucurie!”, spune Alexandrina, fermiera pe care fătările, producţia de lapte şi calitatea o bucură nespus.

Napoleon, „remorca tehnologică” a fermei

Cu câtva timp în urmă Alexandrina Sava a mers să cumpere un cal! Avea nevoie în fermă. Dar, până la urmă s-a ales cu un… măgar! De flămând ce era, Napoleon rodea lemnul de la căruţă. Proprietarii s-au rugat să i-l ia că, săracul, se prăpădea de slab ce era. Acum, Napoleon este… „remorca tehnologică!”

Sabrina, un ponei, „asociatul” lui Napoleon, un cârd de 30 de oi din rasa Ţigaie cu cap negru, aduse tocmai din Alexandria, câţiva porci Burtă de rândunică, trimişi de cineva din Ardeal, păsări de curte… completează sectorul animalier al fermei…!

Inginera Alexandrina Sava are o fată, Andreea, care iubeşte şi ea animalele, dar cine ştie dacă îi va urma… visul!