„Agricultura biologică în România: un mare viitor?” - Revista Ferma
4 minute de citit

„Agricultura biologică în România: un mare viitor?”

conferinta111 m „Agricultura biologică în România: un mare viitor?”

De fapt, s-au cam rotit termenii de bio și eco în toate luările de poziție de la această întâlnire interesantă organizată de CCIpR. La urma urmelor, e vorba de acel sistem de producție prietenos cu mediul, dar și cu beneficiarul direct – consumatorul. 

 

O radiografie a sectorului agriculturii ecologice

După ce Diego Brasioli, ambasadorul Italiei în România, a deschis oficial dezbaterile, remarcând că dintre toți investitorii străini, cei proveniți din Italia au cele mai multe înterprinderi agricole în România, ministrul Daniel Constantin a prezentat auditoriului interesat principalele aspecte ale agriculturii certificate ecologic în România. Așa cum ne așteptam, a urmat o listă de cifre pe care ministrul le declama ca pe o poezie a tuturor poeziilor. Suprafața agricolă certificată ecologic a crescut din 2010 până acum cu 37%, iar numărul operatorilor a crescut semnificativ de la 1.000 la 25.000 și treptat s-a stabilizat undeva la 14.000, ceea ce dovedește că mulți operatori au fost atrași de promisiunea unui sprijin financiar substanțial, dar că dificultățile întâmpinate în acest sistem i-au făcut să renunțe. Potrivit statisticii ministeriale, în sectorul zootehnic efectivele certificate au crescut cu 60% (34.000 vaci, 121.000 caprine și ovine, 58.000 păsări și, la categoria „cel mai cel”, peste 81.000 de familii de albine). Din totalul producției de vin, zece la sută este licoare bio. 

Apoi, ca un bun ministru, Daniel Constantin a vorbit posibililor viitori investitori despre oportunitățile de finanțare din acest sector și despre sprijinul cuplat acordat atât în perioada de reconversie, cât și după încheierea acesteia, ajutoare financiare acordate prin Măsura 11 din actualul PNDR. 

Ministrul a încheiat cu aspecte legate de modificarea legii cooperativelor. A subliniat măsura de „recomandare” a comercializării a cel puțin 50% din produsele obținute de fiecare membru prin intermediul cooperativei, aducând ca argument neimpozitarea acestor activități economice. 

 

14 organisme de inspecție și acreditare

Întrebările adresate ministrului au surprins prin abordarea unor teme precum organismele de certificare cu probleme, dar și despre cum se va putea face instruirea, informarea și comunicarea la nivelul celei mai mici comunități în lipsa camerelor agricole. Culmea e că această întrebare a fost ridicată prima dată de Roberto Scagnoli, președintele CCIpR. Ministrul a replicat că legea este în Parlament și că vor fi măsuri de sprijin, atât tehnice, cât și cu resurse financiare, pentru înființarea tuturor camerelor agricole județene în cel mai scurt timp. 

Referitor la prima temă discutată, Ministrul a sintetizat că „sistemul de certificare este perfectibil”, subliniind că acele organisme care „certificau prin fax” au fost excluse. La acest moment sunt înregistrate în evidența MADR 14 organisme de inspecție și acreditare pregătite să ofere aceste servicii. 

 

Piața produselor bio este în creștere 

Daniel Constantin a reiterat ideea brandului de țară cu produse ecologice, mai ales că terenul agricol din România este cel mai puțin supus practicilor agriculturii intensive și, în felul acesta, reconversia se face mult mai ușor, iar șansa de a face producții ecologice viabile economic este la nivelul cel mai de sus față de celelalte state UE. 

S-a vorbit și de vinul bio, dar și despre faptul că din cele 144 de crame existente acum, aproape o sută dețin și denumiri de origine controlată – DOC. 

Piața acestor produse este în creștere la nivel mondial, dar și național, chiar dacă românii de rând nu își permit încă acest consum, deși, cel puțin în cazul vinului, 60% din consumatori ar prefera, dacă ar avea de ales, produsul bio. Cât privește hrana sau mierea, sunt convins că procentul ar fi aproape de ideal. 

Culturile de cereale certificate ecologic ocupă doar 2,1% din totalul suprafeței agricole a țării. Dar poate că în viitor vom avea șansa de a face pâinea eco a întregii Europe!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →