Agricultura: bilanţ trist după 20 de ani - Revista Ferma
4 minute de citit

Agricultura: bilanţ trist după 20 de ani

pajiste cu spini m Agricultura: bilanţ trist după 20 de ani

Cauzele acestui record negativ, care a generat o situaţie nemaiîntâlnită în ultimii 50-70 de ani, pot fi sintetizate astfel:

• continuarea menţinerii gradului de fărâmiţare a suprafeţelor agricole, în lipsa aplicării unui sistem organizatoric eficient al fondului funciar;

• gestionarea defectuoasă, discontinuă şi la nivele foarte scăzute a subvenţiilor acordate producătorilor agricoli din fondurile alocate prin bugetul de stat sau din sursele atrase de la UE;

• lipsa unor politici agricole coerente, bazate pe o gestionare optimă a resurselor agricole din ţara noastră în concordanţă cu tendinţele actuale ale dezvoltării durabile din agricultură;

• distrugerea sistemului de producere a inputurilor pentru agricultură în favoarea netă a creşterii importurilor de aceste produse, situaţie care a condus la costuri de producţie ridicate şi la scăderii gradului de profitabilitate.

• deprofesionalizarea continuă a activităţilor din agricultură, prin reducerea drastică a resurselor financiare şi a materialelor destinate domeniilor de educaţie şi cercetare agricolă.

Nu scăpăm de subzistenţă

Concentrarea suprafeţelor agricole a celor aproape 6 milioane de proprietari de terenuri, cu scopul realizării unor ferme performante, este departe de a se finaliza în următoarele decenii, ceea ce face ca în România să predomine şi în continuare agricultura de subzistenţă.

În această direcţie, guvernanţii au introdus programul de rentă viageră, prin care micii proprietari de pământ erau deposedaţi „elegant”, în loc să fie ajutaţi prin alte mijloace să se asocieze pentru a-şi rentabiliza activităţile agricole. Aşa se explică de ce oficialii de la Bruxelles au interzis României să mai aplice, de la 1 ianuarie 2010, legea rentei viagere, considerată drept ajutor de stat.

Milioane de hectare abandonate

Dacă la intrarea în UE, România a negociat o reducere, până în 2013, a suprafeţei arabile cultivate cu cel puţin 2 milioane hectare, aceasta a fost realizată mult mai repede în ultimii trei ani, prin creşterea anuală a suprafeţei arabile „abandonate” la 2-3 milioane hectare.

Astfel, dacă în anul 1990 suprafaţa arabilă cultivată era de 9,4 milioane hectare, după 20 de ani aceasta a scăzut la 7 milioane hectare, în condiţiile în care s-a menţinut şi nivelul scăzut al producţiilor.

Producţiile scad dramatic

În domeniul efectivelor şi producţiilor animaliere, s-au înregistrat cele mai mari scăderi. Astfel, faţă de anul 1990 efectivele de bovine au scăzut cu 50%, cele de ovine şi caprine cu 40%, efectivele de porcine cu 45%.

De asemenea, producţiile de carne, la toate speciile de animele, au scăzut în ultimele două decenii, cu 50-60%. Aceleaşi scăderi drastice s-au înregistrat la lapte (cu 55%), la ouă (50%), la mierea de albine (40%).

În producţia vegetală, suprafaţa cultivată cu loturi semincere a scăzut cu 70-80%, din această cauză România devenind, dintr-o mare exportatoare de sămânţă, una din ţările europene mari importatoare. Aşa se explică de ce la unele culturi (furajere, legumicole etc.) se importă peste 80% din necesarul anual de seminţe, cu valoare agronomică mai mult sau mai puţin cunoscută.

Cercetarea suferă şi ea

La toate aceste neajunsuri se adaugă şi diminuarea drastică a activităţii de cercetare din agricultură: reducerea numărului de cercetători de la 2250 (în 1990), la 600 (în 2009) – deci cu 70 la sută mai puţin, o scădere a suprafeţelor experimentale şi de producere de sămânţă de la 150.000 ha la 28.000 ha (cu 80 la sută mai puţin) şi o lipsă totală de finanţare de la bugetul de stat a activităţilor de cercetare.
Dacă s-ar fi reuşit folosirea cu echilibru şi judecată a celor doi „consilieri” – cercetarea şi învăţământul, agricultura României nu ar mai fi fost supusă atâtor eşecuri şi dureri în ultimii 20 de ani.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →