Însă „niciunde nu m-am simţit mai bine ca acasă”, spune bărbatul care nu a dorit să îşi construiască o viaţă de familie departe de satul românesc, unde se simte cel mai bine. Băiatul cel mare, care are aproape 18 ani şi s-a născut în Italia, îi este cel mai mare ajutor.
„Am plecat de acasă în 1994. Mai întâi în Germania, apoi în Grecia, după care în Franţa şi, ulterior, am ajuns în Italia. Ca mulţi români, am lucrat în construcţii. Am văzut jumătate de Europă dar parcă nicăieri nu este mai bine ca acasă. Deşi e mult mai greu aici. Dar mie mi-a plăcut întotdeauna viaţa la ţară”, îmi mărturisea Gheorghe Florea pe la mijlocul lunii octombrie anul trecut, când am avut plăcerea să-l întâlnesc, în satul Zănoaga din judeţul Dolj.
În anul 2001 s-a apucat de agricultură, iar în prezent lucrează 200 de hectare. Din păcate, terenurile nu sunt comasate în totalitate. „Dacă între noi, fermierii, am mai făcut schimburi, cu particularii e tare greu să te înţelegi. Spre exemplu, am o suprafaţă compactă de 20 de hectare şi în interiorul ei 75 de arii ale unui particular care nu vrea sub nici o formă să se relocheze”, se plângea el.
A renunţat la rapiţă
Din punct de vedere al producţiilor obţinute, anul agricol 2017-2018 a fost unul peste medie. Chiar dacă a avut parte de o primăvară capricioasă, cu o răsărire foarte proastă la floarea-soarelui, ploile din vară l-au ajutat să obţină totuşi o medie de 2,5 tone la hectar, iar la porumb a înregistrat o producţie de 12 tone la hectar. „În zona noastră fermierii seamănă din ce în ce mai puţin porumb, deoarece nu ne ajută clima. Vara lui 2018 a fost practic o excepţie. Din cauza secetei din a doua parte a verii nici nu am mai reuşit să semănăm rapiţa, aşa că am înfiinţat doar cultura de grâu, pe o suprafaţă de aproximativ 130 de hectare, şi orz pe 30 de hectare iar ce a rămas până la 220 de hectare le-am alocat culturilor de primăvară”, ne-a explicat fermierul.
Pe de altă parte, la grâu a înregistrat o producţie de 6,5 tone la hectar: „Am avut ceva probleme la înflorire din cauza excesului de precipitaţii, dar am reuşit să ieşim bine cu al doilea tratament. Folosesc doar soiuri româneşti. De obicei am mers pe Glosa, iar din acest sezon am înfiinţat 30 de hectare cu grâu din soiul Otilia. Am încercat şi soiuri străine care, deşi sunt mai productive, din punct de vedere al calităţii nu se ridică la nivelul celor autohtone. Si parcă şi rezistenţa la condiţiile de climă este mai bună în cazul soiurilor româneşti”.
Preţul inputurilor reduce marja de profit
Cu valorificarea producţiei a ieşit destul de bine. Grâul, spre exemplu, l-a dat cu 67 de bani kilogramul, pe floarea-soarelui a primit 1,3 lei/kg, iar la porumb a acceptat o ofertă de 60 de bani/kg. „Avem în apropiere o bază de recepţie achiziţionată recent de cineva din zona Constanţei, iar preţurile au fost ceva mai bune decât în anul precedent. Cu toate astea, din păcate, costul inputurilor ne reduce foarte mult marja de profit. Pe lângă faptul că preţurile la inputuri cresc în fiecare an, chiar de la o lună la alta, parcă există o înţelegere între furnizori, care au aceleaşi oferte”, afirmă Gheorghe Florea.
Din punctul său de vedere, cea mai mare problemă cu care se confruntă ar fi, totuşi, lipsa forţei de muncă. „Noroc că mă mai pot baza la muncile câmpului pe băiatul meu cel mare. Mi-aş dori să se facă agronom, dar până la urmă este alegerea lui. Cel mic are doar 10 ani. Încercăm în familie să ne ajutăm cum putem, altfel ne descurcăm foarte greu. Îmi amintesc că atunci când am pornit cu această activitate aveam doi tractorişti la un tractor, iar acum un operator lucrează pe două tractoare”, constată fermierul.
Landini, un tractor bun la toate
Si dacă tot am atins acest subiect, al tractoarelor trebuie spus că legătura cu Italia a păstrat-o şi prin prisma faptului că două dintre tractoarele cu care lucrează sunt marca Landini. Pe cel de 135 CP l-a achiziţionat în 2018. „L-am luat mai mult pentru semănat şi lucrări mai uşoare, pentru că mai aveam unul, de 165 CP. Sunt foarte mulţumit de aceste tractoare Landini. Nu au foarte multă electronică pe ele şi asta le face destul de uşor de manevrat. Dar, pe de altă parte, sunt la fel de confortabile ca orice alte tractoare mai performante. Iar cei de la MUNAX au fost întotdeuna pe recepţie dacă am avut vreodată nevoie de ajutorul lor”, explică Gheorghe Florea.
Claudiu Nistor, reprezentant tehnic comercial la Munax, ne confirmă spusele sale. „Am demarat această colaborare cu domnul Florea în urmă cu trei ani, odată cu achiziţia unui tractor Landini Landpower 165, după care, în septembrie 2018, am livrat încă un tractor Landini din seria Landpower, modelul 135. Principala caracteristică a acestor tractoare este faptul că sunt integral mecanice, simplu de utilizat, care se pretează foarte bine nevoilor actuale ale fermierilor, fie că vorbim de cei mici sau cei care lucrează suprafeţe mai mari de teren. Pe lângă faptul că este uşor de lucrat cu ele sunt şi extrem de uşor de întreţinut pe termen mediu şi lung. Asta mai ales în contextul în care majoritatea fermierilor se plâng de lipsa forţei de muncă specializată. Nu îţi trebuie foarte multă şcoală să lucrezi cu un astfel de tractor”, ne-a explicat reprezentantul companiei Munax.
Investiţie în spaţii de depozitare
Pe lângă cele două tractoare Landini, Gheorghe Florea mai are în exploatare un U650 şi un John Deere, model mai vechi. De asemenea, la recoltat se bazează pe o combină John Deere 2054, achiziţionată la mâna a doua. În rest, are cam tot ce necesită o fermă de dimensiunea asta. Practic, tot ce a câştigat până acum din agricutură a reinvestit. A încercat mereu să-şi extindă suprafaţa pe care o cultivă, dar numai 50 de hectare sunt proprietatea sa, restul fiind luate în arendă.
Printre planurile sale de investiţii viitoare, prioritatea numărul unu ar fi construirea unui spaţiu de depozitare a cerealelor. „Am achiziţionat un teren intravilan pe care l-am împrejmuit şi sper să reuşesc să ridic o hală cât de curând sau ceva silozuri. Dacă aveam acest spaţiu nu vindeam grâul la recoltare şi aş fi primit în toamnă 80 de bani pe kilogram. Nu vreau să mai depind atât de mult de traderi, care în campanie fixează preţurile după cum le convine”, afirmă el.
Recunoaşte că i-ar prinde bine şi un sistem de irigaţii, dar pentru moment nu are suficiente resurse pentru a acoperi o astfel de investiţie. „Am avut cel mai eficient sistem de irigaţii. Tot satul era înconjurat de canale pentru irigaţii. Când am plecat eu din ţară încă mai funcţiona, dar între timp s-a distrus această infrastructură”, îşi aminteşte, cu regret, fermierul.
NIMIC LĂSAT LA VOIA ÎNTÂMPLĂRII. PREGĂTIREA TERENULUI ESTE ESENŢIALĂ
În momentul vizitei noastre, Gheorghe Florea discuia terenul cu un disc agresiv pentru a contracara cumva seceta care se instalase deja de peste două luni. „Dacă nu-i dăm adâncime grâului şi îl punem la suprafaţă riscăm ca după o ploaie cât de mică plantele să răsară şi apoi să moară, pentru că nu apucă să se dezvolte, să prindă rădăcini. Aşa, dacă băgăm sămânţa mai adânc, chiar dacă va răsări mai târziu, nu riscăm să pierdem cultura. Pământul pe care îl lucrez este foarte bun. Dacă îi dai ce-i trebuie poţi avea şi pretenţii. După părerea mea, cea mai importantă operaţiune este pregătirea terenului. De asemenea, este absolut necesară păstrarea apei în sol. De aceea încercăm să ne adaptăm la condiţiile de climă prin măsurile de agrotehnică pe care le luăm. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării”, consideră fermierul doljean.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)
