
Ministerul rus al economiei a anunţat miercuri, 13 decembrie a.c., că va suspenda temporar taxele vamale de import pentru ouă, relatează Reuters.
Preţurile la ouă au crescut în Rusia cu peste 40% anul acesta, iar ministerul rus al economiei a anunţat miercuri, 13 decembrie, că va suspenda temporar taxele vamale de import pentru ouă în contextul în care unele supermarketuri au început să rămână fără acest produs alimentar de bază, relatează Reuters, citat de www.bzi.ro. Măsura se va aplica începând cu data de 1 ianuarie a anului viitor şi va rămâne în vigoare până pe 30 iunie.
Procurorul general al Rusiei a anunţat vinerea trecută că a cerut subalternilor săi să efectueze verificări la producători şi comercianţi, date fiind scumpirile.
PREŢURI MARI, CERERE CRESCUTĂ
Ministerul rus al economiei a mai declarat miercuri că oferta de ouă ar putea creşte graţie importurilor din „ţările prietenoase”, un termen folosit de Rusia pentru a desemna statele care nu au impus sancţiuni împotriva sa din cauza declanşării războiului din Ucraina.
Un corespondent al agenţiei Reuters a relatat, potrivit bzi.ro, că în oraşul Belgorod cumpărătorii au format cozi la o piaţă unde un cofraj de 10 ouă era vândut cu 65 de ruble (aproximativ 0,72 dolari), comparativ cu preţul de peste 150 de ruble perceput de supermarketuri pentru acelaşi produs. De exemplu, în Crimeea, costul unui cofraj de 10 ouă a ajuns la 200 de ruble (2.02 euro), iar în Nijni Novgorod se cer 300 de ruble (3.03 euro), în timp ce în urmă cu un an, în medie, acestea costau între 45 şi 70 de ruble (0.45-0.70 euro).







