Primul semnal de alarmă a fost „tras” de statisticile oficiale, care ne spuneau încă din vară că numărul porcilor din România a scăzut, în numai un an, cu peste 18 la sută, cel mai afectat fiind efectivul existent în gospodăriile populaţiei, adică acel porc care ar fi trebuit să ajungă pe masa românului direct, fără nici o „haltă” în rafturile magazinelor sau ale supermarketurilor.
Efectele n-au întârziat să apară: creşterea incredibilă a preţului porcului în viu prin satele româneşti, preţ care a ajuns să fie chiar şi cu 40 la sută mai mare decât cel pe care îl oferă abatoarele pentru porcii cumpăraţi din fermele comerciale.
Negoţ în afara normelor sanitar-veterinare
În altă ordine de idei, este important de precizat că fermele comerciale autorizate nu au voie să vândă porci vii, legal, decât fie către abator, fie către o altă exploataţie autorizată. Ca atare, transportul şi comercializarea porcilor într-o manieră contrară tuturor regulilor sanitar-veterinare în vigoare au înflorit din nou, târgurile comunale fiind pline de porci fără identitate şi de porci proveniţi din surse necunoscute.
Porcul „vestic”, mai ieftin decât cel autohton
Un alt aspect al „sindromului porcului crizat” este legat de dificultăţile financiare ale fermierilor din ţările Uniunii Europene, dificultăţi care au determinat recent o scădere a preţului porcului „vestic” faţă de cel autohton, prilej excelent pentru o creştere însemnată a importului de porci, atât în viu, cât şi în carcasă.
Mult şi ieftin vs. dificultăţi financiare
Faţa cealaltă a monedei e reprezentată de creşterea numărului de ferme autohtone care se ocupă exclusiv de finisarea purceilor importaţi, cu precădere, din Olanda şi Germania, ferme care şi-au reglat în aşa fel producţia, încât în preajma sărbătorilor vor sacrifica un mare număr de animale. Iată, deci, încă o presiune asupra preţului.
În consecinţă, situaţia poate fi considerată bună sau rea, în funcţie de perspectiva din care o abordăm. Dacă o privim prin ochii consumatorului, acesta işi doreşte carne de porc multă şi ieftină de sărbători, pe când, pentru fermier, ieftinirea cărnii înseamnă dificultăţi sporite în menţinerea producţiei şi în plata dobânzilor crescânde la creditele accesate anterior.
Efectele sunt, după cum vedem, multe, iar impactul nu poate fi, acum, decât bănuit. Poate cel mai grav dintre toate este acela că s-au „scumpit” banii, acei bani pe care tot românul îi păstrează pentru îmbelşugarea sărbătorilor de iarnă.
„Banii mai scumpi” determină neajunsuri majore şi în fermele comerciale, care se văd puse în dificultatea de a accesa credite pentru reconstrucţie, pentru modernizare sau pentru achiziţia de cereale, dar şi pentru acoperirea necesarului de furaje până la recolta anului 2009.
Sacrificarea porcului – mai în glumă, mai în serios
Şi, pentru ca peisajul actual să fie complet, ca un fel de cireaşă de pe tort, impunerea legislaţiei ce vizează „sacrificarea conformă legilor UE” a porcilor din bătătură se traduce prin avertismente venite din partea autorităţilor veterinare, care impun primăriilor „identificarea de personal autorizat care să asomeze porcii conform legii”, înainte de înjunghiere. De aici şi până la apariţia bancurilor pe acest subiect nu a fost decât un pas. Cel mai hazliu se referă la raportarea unui mare succes al „geneticienilor români”, care au reuşit crearea porcului „EMO”, capabil să se sinucidă fără nici o intervenţie brutală a omului.
Vrem, nu vrem, ne place, sau nu, „sindromul porcului crizat” a devenit o realitate: Sărbătoarea Crăciunului 2008 a venit la toţi românii, fie ei cu bani, sau fără. Dar, chiar şi aşa „crizat”, porcul şi-a găsit locul care i se cuvenea, ca în fiecare an, pe mesele românilor.
(Articol aparut în Revista Ferma nr 12/2008)
