Codul Fiscal în vigoare de la 1 ianuarie 2007 stabileşte că, pentru cantitatea de maxim 50 de litri de alcool pur destinată consumului propriu al unei gospodării individuale, acciza datorată statului reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, adică 375 de euro pe hectolitru de alcool pur, iar pentru tot ce depăşeşte 50 de litri, acciza datorată este de 750 de euro pe hectolitru.
Noul Cod Fiscal şi normele de aplicare ale acestuia împart producătorii de ţuică în cei care produc pentru consumul propriu, adică “gospodării individuale”, şi cei care produc şi pentru vânzare, aceştia din urmă având obligaţia să se înregistreze ca “antrepozitari fiscali”.
Finanţele fac excese în favoarea producţiei la negru
Că acest sector trebuie reglementat este un lucru acceptabil, reglementarea excesivă pusă în teorie de mai marii Finanţelor din România este, însă, cu totul alt lucru. Cei care au elaborat aceste norme n-au luat, probabil, în considerare, impactul social pe care l-ar putea avea accizarea băuturilor tradiţionale, deoarece în ţara noastră sunt foarte multe zone pomicole unde oamenii trăiesc, în mare parte, din vânzarea ţuicii şi nici că orice măsură de constrângere prea strictă va fi, până la urmă, ineficientă.
Mai mult, excesul de zel al acestor legiuitori n-a ţinut cont nici de faptul că în UE producţia de alcool tradiţional este ori scutită de taxe, ori, culmea, este subvenţionată.
Deşi înregistrarea şi autorizarea micilor producători de ţuică trebuia finalizată, sunt judeţe unde nici un producător tradiţional nu s-a autorizat la administraţia financiară ca antrepozitar fiscal. De teama noilor reguli, proprietarii cazanelor de ţuică sunt tentaţi, mai degrabă, să-şi ascundă alambicurile, ca pe vremuri, sau să renunţe la ele, decât să se conformeze şi să plătească taxele.
Dacă producătorii mai mari au, totuşi, varianta atestării produselor ca fiind tradiţionale, preţul cu care ar trebui să vândă ţuica pentru a-şi recupera toate cheltuielile, inclusiv accizele, este atât de mare încât îndepărtează cumpărătorii.
Mai mult, în condiţiile în care oamenii se tem de lege, dar o parte dintre aceştia nu vor să renunţe la îndeletnicirea lor, e foarte probabil că vor produce şi vor vinde ţuica pe ascuns, că se vor pârî unii pe alţii autorităţilor, a căror indulgenţă va fi cumpărată exact cu obiectul contrabandei, iar statul va pierde bani.
De la pălincă la… sifon
Zoltan Balogh, de 47 de ani, din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, a produs pălincă până la începutul acestui an. A cumpărat în 1999 ferma agricolă unde se făcea pe vremuri ţuica de Zalău. Cele cinci cazane de 500 de litri şi butoaiele de stejar pentru cincizeci de mii de litri de pălincă vor rămâne de-acum încolo goale. Legislaţia actuală şi nivelul crescut al accizei l-au determinat să renunţe la producţia de pălincă.
Dacă până acum pălinca se vindea cu 10 lei litrul, noile taxe îl obligă pe producător să crească preţul astfel încât, pentru a obţine un profit de aproximativ 30 la sută, trebuie să vândă litrul de pălincă cu 30 de lei. “Am avut un client din Statele Unite care a vrut să cumpere de la noi o sută de mii de litri de pălincă, însă a renunţat în momentul când a aflat cât costă cu toate taxele”, ne-a spus Zoltan Balogh. În plus, a continuat acesta, “este plin de controale, începând de la Garda Financiară, Poliţie şi până la
Direcţia Agricolă, iar amenzile sunt de la 50 de milioane în sus şi se găseşte întotdeauna ceva în neregulă.”
Nedumerirea omului este legată de faptul că în timp ce în alte ţări europene micii producători de băuturi tradiţionale sunt sprijiniţi de stat, la noi li se pun beţe în roate şi nu sunt ajutaţi nici să producă, nici să-şi promoveze produsele în străinătate.
“De ce Scoţia vrea ca whiskey-ul scoţian să ajungă peste tot în lume, iar nouă ni se pun taxe peste taxe şi tot felul de condiţii care fac producătorii să renunţe? Pălinca noastră de prune are căutare; am vândut în Germania, Italia, chiar şi Australia, însă cu preţul acesta n-o să se mai cumpere ”, spune Balogh.
Trist, dar adevărat, Zoltan Balogh spune că în condiţiile actuale producţia de pălincă nu mai rentează, iar ca să poată să ofere totuşi ceva de lucru oamenilor care până nu demult munceau la pălincărie, a trecut pe producţia de… sifon.
Articol publicat în revista Ferma nr. 2(46)/2007
