În timpul vizitelor pe care le-am făcut în fermele mai multor oieri din Transilvania şi din Banat, am constatat că un număr foarte mic dintre aceştia (sub 5 la sută) deţin exploataţii care, cu unele îmbunătăţiri, ar putea fi autorizate.

De regulă, oierii au improvizat adăposturi fără să respecte vreo normă de biosecuritate şi confort pentru ovine sau pentru brânzării, motivând că nu au contracte de concesionare/arendare pe termen lung, care să le permită să facă investiţii.

Pornind de la această realitate, am considerat că este util să oferim informaţii privind principalele condiţii ce trebuie îndeplinite pentru autorizarea unei ferme. În principiu, o fermă trebuie să fie împrejmuită, să beneficieze de energie electrică, să aibă drum de acces utilizabil în orice anotimp, adăposturi care să respecte normele de bunăstare (welfare) şi staţionar sanitar veterinar.

Mai avem ceva timp la dispoziţie, pentru ca în doi-trei ani oierii să poată realiza ferme model de ovine, cu respectarea normelor actuale de biosecuritate şi de bunăstare pentru ovine.

Biosecuritatea creşte rentabilitatea

Biosecuritatea fermei are un rol deosebit de important în reducerea riscurilor de apariţie a unor boli.
Afluxul de oi la populare, provenite din zone foarte variate, şi apoi cel de furaje favorizează circulaţia rapidă a unor agenţi patogeni, care conduc la creşterea riscului de apariţie a unor boli extrem de păgubitoare pentru fermier şi pentru economia naţională. În acest context, însuşirea temeinică a principiilor de biosecuritate a fermei (de îngrăşare a mieilor) şi respectarea acestora devin sarcini obligatorii pentru fermier.

Ignorarea măsurilor de biosecuritate este urmată, de regulă, de creşterea alarmantă a costurilor de producţie, ca urmare a subproductivităţii (mortalităţi şi sacrificări de necesitate mari, spor mediu zilnic scăzut, calitate inferioară a cărnii etc.) şi a cheltuielilor cu combaterea bolilor.

Pentru asigurarea protecţiei sanitare, în primul rând, este necesară o delimitare strictă, prin garduri, a cel puţin două zone distincte funcţional: zona administrativ-gospodărească şi zona de producţie.

În România nu au fost încă publicate normele de bunăstare pentru ovine, aşa cum există la păsări şi la porci. De aceea, le recomandăm pe cele aplicate în Franţa, care sunt considerate norme standard pentru ţările vest-europene.

Acestea stabilesc suprafaţa şi volumul adăposturilor, mediul ambiant (din interior), apa, aşternutul şi parametrii de iluminat, elemente ce se regăsesc în tabele.

Îmbunătăţirea condiţiilor într-o fermă de ovine, pe lângă creşterea gradului de confort al animalelor, sporesc şi încrederea consumatorului de produse de la ovine, ceea ce conduce, implicit, la creşterea veniturilor.

În numerele viitoare vom reveni cu prezentarea tipurilor de adăposturi moderne pentru ovine.

Tabelul 1: SUPRAFEŢE ŞI VOLUM

Tabelul 2: ASIGURAREA MEDIULUI AMBIANT

TABELUL 3: ASIGURAREA APEI ŞI A LUMINII