Noi emisiuni la RADIO ANTENA SATELOR - Revista Ferma
2 minute de citit

Noi emisiuni la RADIO ANTENA SATELOR

site radio antena satelor m Noi emisiuni la RADIO ANTENA SATELOR

Două dintre noutăţi sunt emisiunile Calendarul Gospodarului (lunea între orele 10.00 şi 11.00), ce cuprinde sfaturi utile pentru grădina şi livada de lângă casă, creşterea şi îngrijirea animalelor şi tot ce ţine de mica gospodărie rurală şi Departe de Acasă (difuzată vinerea, în intervalul 17.00-18.00), emisiune dedicată românilor plecaţi în străinătate, ce cuprinde subiecte de actualitate din ţară şi din lume, noi reglementări legislative din România cu impact asupra vieţii celor din diaspora, reportaje şi dezbateri pe teme ca repatrierea, investiţiile sau tradiţiile româneşti promovate de către cei plecaţi peste hotare.

De asemenea, un nou radioprogram informativ Reperele Zilei va putea fi ascultat de luni până vineri, de la ora 18.00 la ora 20.00. Programul Radio România Antena Satelor mai cuprinde emisiunile Satul românesc în Europa (miercurea 10.00-11.00), Tradiţii şi restituiri folclorice (de luni până vineri, în intervalul 16.00-17.00) precum şi Din vorbă-n vorbă (sâmbăta de la 9.00 la 11.30), o emisiune magazin în care ascultătorilor le sunt oferite informaţii din diferite domenii, care curg alert pe ritmul cântecelor de joc din toate zonele ţării.
Postul poate fi ascultat pe frecvenţele: 153 khz, LW – unde lungi (pentru toată ţara), 531 khz, AM (Bacău, Brăila, Călăraşi, Ialomiţa, Vrancea), 603 khz, AM (Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman), 630 khz, AM (Argeş, Dâmboviţa, Dolj, Olt, Vâlcea), 1314 khz AM (Banat, Câmpia Aradului, Dobrogea).

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×