
Compania Syngenta a reunit în cursul lunii august peste opt sute de fermieri din toate colţurile României, pentru a celebra zece ani de succes la nivel global. Zece ani în care Syngenta a oferit fermierilor încredere şi siguranţă, prin tehnologii performante.
„Syngenta – Noi Orizonturi” este proiectul care pune la dispoziţia participanţilor întreaga experienţă a echipei Syngenta în domeniul seminţelor de înaltă valoare, dar şi în ceea ce priveşte tehnologiile de protecţia plantelor.
“Experienţa companiei a fost ocazia excelentă de a prezenta propriile performanţe, atât în ceeea ce priveşte hibrizii de porumb şi floarea-soarelui, cât şi produsele de protecţia plantelor. Totodată, ne dorim să aniversăm zece de ani de succes, alături de fermierii şi pertenerii noştri români”, au declarat reprezentanţii Syngenta.
Experienţa “Syngenta Noi Orizonturi” s-a desfăşurat în patru locaţii din ţara noastră, pe parcursul lunii august: 10 august – Amzacea, judeţul Constanta; 12 August – Văceni, judeţul Telorman; 24 August – Peciu Nou, judeţul Timiş şi 26 August – Curtuişeni, judeţul Bihor.
Evenimentele Syngenta au fost găzduite de fermieri – parteneri ai companiei:
• la Amzacea gazdă a fost Dumitru Manole, director general al SC First Grain SRL;
• la Văceni, în Teleorman, culturile Syngenta au fost prezentate pe terenul SC Agro Inter }igăneşti SRL, gazdă fiind Florin Pârvu, director tehnic al societăţii;
• în judeţul Timiş, la Peciu Nou, evenimentul a fost găzduit de Silviu Hodoşan, administrator al SC Tehnosilveg SRL;
• la Curtuişeni, în Bihor, gazda a fost Horvath Sandor, administrator al SC Homec Agro SRL.
Evenimentele s-au remarcat prin participare masivă – aproximativ opt sute de fermieri, distribuitori şi parteneri Syngenta. Invitaţii au manifestat interes crescut pentru hibrizii şi tehnologiile de protecţie ce vor asigura în viitor o creştere a productivităţii culturilor de câmp, dar şi o adaptare corespunzătoare la solurile şi condiţiilor climatice specifice fiecărei regiuni de cultură.
Pe lângă prezentarea tehnică a platformelor, Syngenta a creat un adevărat spectacol în aer liber, cântăreaţa Lavinia oferind un show incendiar, care a încântat publicul.
Tehnologiile Syngenta
Hibrizii prezentaţi la evenimentele Syngenta din luna august aparţin culturilor de porumb şi de floarea-soarelui, fiind reprezentaţi de:
• la porumb: NK Lemoro, NK Thermo, NK Occitan, NK Furio, NK Cisko, NK Pako, cu o atenţie deosebită pentru hibrizii ce fac parte din proiectul 3P (Precocitate, Profitabilitate, Productivitate) – NK Ravello, NK Eagle, NK Symba, NK Kansas, NK Olympic, NK Arobase si NK Lucius
• la floarea soarelui: Sanay RM, NK Alego, NK Meldimi şi NK Neoma (tehnologia Clearfield), NK Ferti (HO), NK Armoni, Arena PR, NK Kondi, NK Singi, NK Rocky, NK Brio (hibrizi clasici).
Tehnologiile de protecţie a culturilor aplicate şi prezentate participanţilor au constat în erbicide noi, lansate în anul 2010, precum Milagro Extra şi Casper, specializate în controlul buruienilor perene din cultura porumbului, dar şi soluţii deja confirmate şi cu performanţe excelente în timp, cum este erbicidul Gardoprim pentru cultura de floarea-soarelui.
Participanţii au descoperit cu această ocazie şi soluţiile Syngenta de sezon în ceea ce priveşte protecţia plantelor, cum ar fi Tonic Plus, mai mult decât un insecto-fungicid pentru tratamentul seminţelor de cereale, şi Brasan, noul erbicid preemergent pentru cultura de rapiţă.






