
Recolte bogate: Cum s-a născut ideea transformării ziarului “Anunţuri Agricole” în revista “Recolte bogate” şi care este povestea denumirii noii publicaţii?
Dănuţ Radiş: Ideea editării unei reviste în domeniul vegetal s-a prefigurat în urmă cu doi ani, la târgul IndAgra. La acea ediţie revista „Ferma” a avut standul în Pavilionul dedicat seminţelor pentru cultura mare şi horticulturii, iar mai mulţi agricultori ne-au sugerat să edităm o revistă care să trateze cu preponderenţă subiecte privind producţia vegetală.
Pe de altă parte, de ceva vreme eram nemulţumit de calitatea scăzută a hârtiei de ziar, iar acest aspect limita posibilităţile de dezvoltare pe mai departe a ziarului „Anunţuri Agricole”. Aceste două considerente au stat la baza deciziei din luna mai anul curent a Consiliului Director al Ferma Media Grup ca, începând din luna noiembrie 2010, ziarul Anunţuri Agricole să se transforme într-o revistă lunară care să aibă ca tematică principală sectorul vegetal al agriculturii.
Din momentul deciziei şi până în luna august, problema majoră a tuturor celor implicaţi în proiect a fost găsirea unui nume adecvat pentru noua revistă. După foarte multe şedinte de branding, inclusiv cu implicarea unor persoane din afara sistemului nostru, cum ar fi Cosmin Andrei, producător al emisiunii „Viaţa satului” de pe TVR1 şi Corina Mareş, general manager DLG InterMarketing, cărora le mulţumesc pe această cale, am decis ca numele noii publicaţii să fie… „Recolte bogate”.
Recolte bogate: După ce anul acesta aţi lansat un nou produs editorial, şi anume revista “Utilaje agricole”, apărută în două ediţii, şi DVD-ul “Noutăţi Tehnice 2010/2011”, am putea spune că Sistemul Informativ Agricol „Ferma” creşte, vorba zicalei, într-un an cât alţii în zece. Ce etapă reprezintă lansarea revistei “Recolte bogate” în dezvoltarea Ferma Media Grup?
Dănuţ Radiş: De 12 ani, societatea noastră editează revista „Ferma”, liderul de necontestat al publicaţiilor agricole din România. În decursul acestor ani, am acumulat experienţă, am adunat în jurul nostru foarte mulţi profesionişti de valoare în domeniile lor de activitate şi am stabilit şi consolidat relaţii pe plan naţional şi internaţional.
Toate acestea au permis ca în acest an să începem dezvoltarea unor reviste agricole specializate, păstrând revista „Ferma” ca publicaţie generală în agricultură. Am ales nişe care să permită editarea pe maşini de tipărit rotative, deci reviste cu tiraje de peste zece mii de exemplare. Aşa au apărut „Utilaje agricole” şi „Recolte bogate”.
Puternicele relaţii pe plan internaţional au dat posibilitatea editurii noastre de a se asocia la nivel european cu cele mai importante edituri cu profil agricol din: Ungaria (MezőHír), Germania (dlv), Franţa (La France Agricole), Rusia, Polonia, Ucraina, Suedia, Finlanda etc. Cel mai important proiect este realizarea sistemului de vânzare a tehnicii agricole UsedTecWorld.
Ca parte a acestui program, Ferma Media Grup a realizat pagina web www.utilajeagricole.ro, care interacţionează la nivel mondial cu site-urile partenerilor noştri. DVD-ul de care aţi amintit face parte tot din acest proiect.
Recolte bogate: Ce alte proiecte aveţi în pregătire?
Dănuţ Radiş: Până la sfârşitul anului dorim să lansăm newsletter-ul “Observator agricol”. Prin intermediul acestui buletin de ştiri, orice agricultor care se înscrie primeşte gratuit, în fiecare zi, de luni până vineri, ştirile din domeniile de activitate pe care le va solicita odată cu abonarea pe site. Anul viitor dorim să ne extindem activitatea şi în domeniul video, prin realizarea unor filme cu caracter agricol, care vor fi postate pe portalul nostru agroinfo.ro.
Colaborarea externă se va concretiza prin participarea la realizarea în cadrul celui mai important târg de tehnică agricolă din lume – Agritechnica – a unui show de anvergură, prin desemnarea “Maşinii anului” de către dlv, la ediţia 2011 de la Hanovra. Va fi un spectacol extraordinar, pentru desfăşurarea căruia organizatorii târgului (DLG) vor pune la dispoziţia colaboratorilor noştri o hală special amenajată. Avem şi multe alte suprize, pe care însă le vom dezvălui la momentul oportun.
Recolte bogate: Poate că ar fi potrivit să încheiem acest interviu cu un mesaj adresat cititorilor…
Dănuţ Radiş: Agricultorii din România deţin un mare secret, acela al supravieţurii în mediul ostil al economiei româneşti. Secretul supravieţuirii este realizarea unor recolte suficiente şi vânzarea acestora la un preţ care să îi permită agricultorului să trăiască, el şi familia lui, dar şi să continue ciclul de producţie. Aceste secrete ale agricultorilor individuali vor fi aflate de ziariştii noştri şi vor fi publicate, pentru că mai multe secrete, adunate la un loc, va aduce agricultura mai aproape de… secretul marilor recolte. Să aveţi cu toţii RECOLTE BOGATE!






