Totodată, redimensionarea suprafeţelor agricole, ca urmare a noilor strategii de dezvoltare agricolă, ar putea duce la creşterea suprafeţelor de pajişti până la 7 milioane de hectare. Această mare bogăţie naturală, foarte puţin valorificată, nu are un statut juridic bine delimitat, ceea ce a făcut ca în ultimii 70 de ani această suprafaţă funciară să nu dispună de o lege proprie, prin care să se asigure gestionarea şi valorificarea optimă a pajiştilor.
În România de astăzi cuvântul “pajişte” are un înţeles foarte simplist pentru foarte mulţi oameni, reducându-se totul la o suprafaţă cu “iarbă”, formată, în mare parte, din specii de buruieni şi destinată aproape exclusiv păşunatului cu animale.
Studiile din ultimele trei decenii, efectuate în străinătate dar şi în ţara noastră, relevă faptul că suprafeţele de pajişti permanente, cu marea lor diversitate de specii de plante, aflate într-o interacţiune continuă cu factorii naturali şi antropici, pot fi gestionate numai într-un sistem multifuncţional, prin care se realizează atât valoarea economică şi socială a acestora, cât şi caracterul durabil al acestor suprafeţe.
În urma unor studii efectuate asupra potenţialului multifuncţional al pajiştilor permanente din România, se poate considera că, prin valorificarea complexă şi în condiţii de strictă siguranţă pentru păstrarea şi conservarea biodiversităţii acestui landşaft, această avuţie naturală poate reprezenta o sursă importantă pentru economia ţării, dar mai ales pentru locuitorii zonelor de deal şi de munte, unde pajiştile ocupă cea mai mare suprafaţă.
Pentru a înţelege importanţa valorii economice şi sociale a acestor suprafeţe, voi prezenta în continuare o sinteză estimativă, bazată pe dimensiunea cantitativă şi calitativă a caracteristicilor pajiştilor permanente din ţara noastră.
Potenţial de miliarde de euro
Pajiştea, ca sursă de realizare a unor producţii animaliere eficiente, de înaltă calitate şi siguranţă alimentară, poate asigura o capacitate maximă de hrănire a efectivelor de animale – 1,6 milioane de bovine şi 12 milioane de ovine, în condiţii extensive de valorificare. Producţiile potenţiale ale acestor animale s-ar ridica la o cantitate de 900 mii tone de carne şi 2500 mii litri lapte, cu o valoare anuală estimativă de circa 2,1 miliarde de euro! În prezent, capacitatea maximă de întreţinere a animalelor pe pajiştile din ţara noastră este de sub 50 la sută din potenţial.
Funcţia economică a unei pajişti este dată şi de valoarea activităţilor conexe ce rezultă din folosirea şi valorificarea pajiştilor: prelucrarea produselor animaliere, colectarea florei medicinale, produsele apicole.
În acest sens, se estimează că, faţă de potenţialul maxim, se colectează mai puţin de 5 la sută plante medicinale şi se produce o cantitate nesemnificativă de miere. Astfel, în balanţa meliferă din România, pajiştile permanente ar putea duce la realizarea unei cantităţi anuale de cel puţin 150 de mii tone de miere, cu o valoare estimativă de circa 500 milioane de euro, în condiţiile în care România produce cel mult 15 mii tone, cu o valoare de numai 25 milioane de euro.
Pajiştea, rezervor biologic natural
Structura floristică a vegetaţiei pajiştilor de la noi este foarte diversă, cu indici de biodiversitate foarte ridicaţi, în comparaţie cu multe ţări din Europa, ceea ce poate constitui un rezervor biologic natural de îmbunătăţire a valorii genetice şi de ameliorare la multe specii agricole şi medicinale. De asemenea, multe din speciile de plante de pe pajişti înnobilează şi înfrumuseţează mediul, având o valoare peisagistică de neînlocuit, ce ar putea fi valorificată în activităţile de agroturism pastoral.
Vestitele suprafeţe de pajişti ce cuprind plante endemice (narcisa, garofiţa, bujorul etc.) ar trebui introduse într-un sistem naţional de protecţie şi conservare pentru păstrarea durabilităţii acestora, în condiţiile în care peste 70 la sută din speciile de plante identificate pe teritoriul ţării aparţin pajiştilor permanente, iar circa 20 la sută dintre acestea au dispărut sau sunt ameninţate cu dispariţia.
Pajiştile “absorb” 70% din CO2-ul total
Funcţia ecologică a pajiştilor, de protecţie a solului împotriva fenomenului de eroziune şi de conservare a spaţiului natural este atât de importantă pentru întregul teritoriu al ţării, încât dimensionarea efectelor acesteia este greu de estimat. Astfel, durata în timp pentru îndepărtarea unui strat de sol pe adâncimea de 20 cm, în urma procesului de eroziune, pe terenurile în pantă, este de peste 30 de mii de ani, faţă de numai 10 ani de cultivare a porumbului în monocultură sau de numai 100 de ani, în cazul sistemului de rotaţie a culturilor agricole.
În condiţiile în care se discută din ce în ce mai multe despre creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în atmosferă şi apariţia fenomenului de seră, în România cele circa 5 milioane de hectare de pajişti permanente pot stoca (sechestra) anual o cantitate de cel puţin 23 de milioane de tone de bioxid de carbon, reprezentând 70 la sută din cantitatea totală de CO2 pe care o pot stoca suprafeţele agricole din ţara noastră.
De asemenea, în pajiştile din ţara noastră se estimează producerea anuală a unei cantităţi de peste 90 de mii de tone de azot fixat pe cale biologică, datorită speciilor de leguminoase, care aprovizionează, în mare parte, necesarul în acest element al celorlalte specii din covorul vegetal. Această cantitate de azot ar reprezenta circa 50 la sută din necesarul de îngrăşăminte chimice cu azot ce s-ar putea aplica pe aceste suprafeţe.
