
De la aprobarea OUG nr. 23 din 24 martie 2010 şi până în această toamnă, reprezentanţii Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine „Romovis” au avut întâlniri aproape săptămânal cu membrii Comisiei, pentru a demonstra necesitatea ca identificarea şi înregistrarea animalelor să se facă integral de către fermieri, prin intermediul asociaţiilor legal constituite, cu atât mai mult cu cât toate costurile vor fi suportate de crescător.
De cealaltă parte, reprezentanţii ANSVSA se opun cedării integrale a acestor activităţi, invocând motivul că asociaţiile nu sunt pregătite să facă acest pas. Aceştia solicită ca fermierul să aleagă între operatorul asociaţiei şi medic.
Iniţial, oierii au fost de acord cu această propunere, mizând pe faptul că în timp ce medicul veterinar va cere bani pe manoperă şi pe crotaliul aplicat, fermierul va alege asociaţia, care îi va acorda asistenţă gratuită la aplicarea crotaliei, în contul cotizaţiei de membru, iar preţul plăcuţei de identificare va fi mult mai mic în cazul asociaţiilor, deoarece va fi negociat cu furnizorul.
Însă, cum medicul veterinar este singurul responsabil de acţiunile sanitar-veterinare din fiecare fermă, crescătorii se tem că el va condiţiona prestarea acestor servicii de alegerea sa ca operator de identificare.
De aceea, oierii au cerut Comisiei să hotărască dacă responsabilitatea identificării animalelor şi gestionării bazei de date va fi cedată integral asociaţiilor sau aceasta va rămâne în continuare în sarcina medicilor veterinari.
În schimb, reprezentanţii ANSVSA spun că dacă asociaţiile preiau integral activitatea, există riscul ca trasabilitatea animalelor să se piardă, aspect care va pune în pericol exportul de ovine al ţării noastre, potrivit ANSVSA.
Soluţia propusă de Federaţie
Reprezentanţii crescătorilor de ovine şi caprine propun ca medicul veterinar să aibă doar drept de control al identificării şi al corectitudinii bazei de date, având posibilitatea inclusiv de a sancţiona crescătorul care nu-şi declară corect efectivele în registrul fermei.
Crescătorii consideră că toate evidenţele trebuie să fie administrate şi centralizate de Autoritatea Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ) şi actualizată de asociaţii pe baza formularelor de mişcare a animalelor din fermă completate de proprietarul exploataţiei în patru exemplare.
„Un formular va reveni medicului veterinar, unul asociaţiei, al treilea oficiului judeţean al ANARZ, iar altul va rămâne în exploataţie. ANARZ-ul va atribui numerele de identificare, iar asociaţia va pune la dispoziţia fermierilor crotaliile, pe care aceştia le aplică singuri sau cu ajutorul asociaţiei.
În acest fel, numărul real al ovinelor şi caprinelor din România va ieşi la lumină. Medicul veterinar va avea rol de inspector în teritoriu, în plus se va concentra strict pe activităţile sanitar-veterinare şi va putea asigura trasabilitatea animalelor”, ne-a precizat Ionică Nechifor, secretar general al Federaţiei Romovis.
O decizie care nu mai suportă amânare
Crescătorii au nevoie de o hotărâre cât mai repede, astfel încât, cel târziu în luna februarie 2011 să fie pregătiţi cu crotalii pentru identificarea primilor miei fătaţi.
Până la decizia Comisiei, oierii trăiesc cu teama repetării experienţelor din anii trecuţi, când mulţi dintre produşii născuţi în fermele lor au rămas necrotaliaţi. Urmările au fost în defavoarea crescătorilor: mieii necrotaliaţi nu s-au putut comercializa şi nici exporta sau preţul lor a scăzut mult, apoi crescătorii au pierdut originea animalelor, acestea fiind excluse din Controlul Oficial al Producţiilor (COP) şi din Registrul Genealogic – activităţi gestionate în prezent de asociaţiile de crescători.
Apoi, n-ar fi ei, crescătorii români de ovine, primii care fac în regim propriu astfel de activităţi. Ba dimpotrivă, în Europa suntem chiar printre ultimii. Ori, aşa cum prevede şi legislaţia comunitară, fermierul trebuie să identifice şi să înregistreze animalele din ferma proprie.
PE HÂRTIE AVEM DE TREI ORI MAI MULTE CAPETE DE OVINE
Ionică Nechifor: „La această dată, numărul total al efectivelor de ovine înregistrate în baza de date a ANSVSA este de circa 20 de milioane de capete. În realitate, noi estimăm un efectiv de cel mult şapte milioane de capete, cu tot cu animalele din exploataţiile cu mai puţin de 50 de capete . Ne întrebăm cum s-a ajuns la o astfel de cifră la ANSVSA?
Recunoaştem că mulţi dintre crescători refuză să-şi declare animalele şi nici nu înştiinţează medicul atunci când achiziţionează sau vinde exemplare, însă de ce ar face-o dacă medicul veterinar îi percepe taxe peste taxe de fiecare dată când îi calcă în fermă, chiar şi pentru activităţi subvenţionate de stat, cum a fost identificarea!?”
ZECE EURO PE CAP DE OAIE
Anul acesta crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de la bugetul statului de aproximativ 10 euro pe cap de oaie, în urma finalizării controalelor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură rămânând eligibile la plată circa 6,7 milioane de capete, a anunţat ministrul agriculturii, la Indagra, informează AGERPRES.
Potrivit datelor APIA, crescătorii de oi au depus în 2010 un număr de 45.400 cereri, pentru un efectiv de peste 6,9 milioane capete ovine/caprine.
Controlul administrativ pentru toate cererile depuse, precum şi cel la faţa locului, s-a realizat pe un eşantion de 10% din exploataţii, efectuându-se şi un supracontrol pentru aproape şase mii de exploataţii.






