La început, pentru a acoperi necesităţile familiei proprii, el a fost interesat de capacitatea acestor animale de a furniza lapte, carne, fibre şi piei. Ulterior, prin formarea unei cereri pe piaţă a apărut posibilitatea vânzării de produse, motiv pentru care crescătorul a căutat să mărească aceste producţii, prin folosirea unor criterii morfologice, fiziologice sau chiar estetice.

Clasificarea caracterelor productive

Pentru a obţine îmbunătăţirea performanţelor productive, fermierul trebuie să acţioneze asupra unor legi care guvernează transmiterea ereditară a caracterelor. Din multitudinea de caractere ale speciei caprine, putem efectua următoarea clasificare, în funcţie de interesul pentru creştere:

• Caractere de rasă, care descriu precis standardele de rasă;

• Caractere de exploatare cum ar fi: rusticitatea, care este puterea de adaptare a animalului la unele situaţii diverse de creştere sau de mediu agro-climatic; fertilitatea, care reprezintă capacitatea femelelor de a făta în mod regulat în fiecare an; prolificitatea, care reprezintă numărul mediu de iezi fătaţi; alte caractere de exploatare sunt aptitudinile pentru muls şi coeficientul de transformare a furajelor;

• Caractere de producţie care, cumulate la o capră, o clasifică în “bună producătoare de lapte”. Acestea acoperă două aspecte diferite: aptitudinile de a produce lapte în cantităţi suficiente, raportat la nivelul alimentaţiei, dar şi la ansamblul de factori de mediu în care animalul performează; capacitatea de producţie a unui lapte mai bogat în grăsime şi/sau în proteine, din cadrul căruia cazeinele afectează randamentul de transformare în brânzeturi.

Aşadar, fermierul are posibilitatea de a influenţa fixarea caracterelor urmărite, întrucât el poate favoriza reproducerea animalelor la care a identificat anumite caractere interesante.

Selectarea reproducătorilor

Pornind de la un efectiv cu origine mai mult sau mai puţin cunoscută, fermierul va trebui să aleagă femelele în funcţie de obiectivele sale proprii. El va alege femelele astfel încât să asigure o bună activitate de reproducţie şi producţie de lapte, după următoarele caracteristici:

• torace adânc, care să permită o bună oxigenare şi un abdomen larg care să asigure spaţiu suficient pentru un rumen voluminos;
• un bazin larg şi uşor înclinat, care să faciliteze fătările uşoare şi să permită ataşarea unui uger voluminos;
• uger bine conformat, bine ataşat în partea superioară, cu mameloane adaptate modului de mulgere;
• aplomburi corecte, mai ales dacă alimentaţia efectivului se bazează pe păşunat.

Fermierul trebuie să se asigure că masculii nu sunt descendenţi ai unor părinţi care prezintă defecte de conformaţie, ceea ce ar duce la anihilarea efectului de selecţie.

În acelaşi timp, el trebuie să fie conştient că tineretul destinat reproducţiei trebuie să atingă o dezvoltare corporală corespunzătoare în momentul introducerii la montă, estimată la cel puţin 70% din greutatea de adult.

Rasă pură sau încrucişări?

Fermierul are, de asemenea, posibilitatea să aleagă să lucreze în rasă pură sau să efectueze încrucişări. Creşterea în rasă pură constă în conservarea şi ameliorarea caracterelor specifice şi participarea la efortul general de ameliorare a rasei respective. În ceea ce priveşte încrucişările dintre doi genitori care aparţin unor rase diferite, dar care au aptitudini asemănătoare pentru producţia de lapte, nu prezintă un interes ridicat.

Dimpotrivă, încrucişarea dintre caprele unei populaţii locale mai puţin productive cu ţapi din rasele de capre selecţionate, oferă posibilitatea apariţiei unor indivizi cu aptitudini superioare pentru producţia de lapte, aptitudini care uneori ating valori spectaculoase.

Dacă se continuă folosirea ţapilor din aceeaşi rasă timp de mai multe generaţii, va avea loc absorbţia rasei locale respective, cu condiţia urmăririi unui program riguros de selecţie şi de control individual al performanţelor proprii.

Oi sau capre?

Oile şi caprele sunt rumegătoare de talie mijlocie, care au multe în comun. De exemplu, pot fi afectate aceleaşi boli si paraziţi. Datorită asemănărilor dintre aceste două specii, crescătorii pot adesea să schimbe uşor creşterea oilor cu cea a caprelor.

Sunt însă şi diferenţe de care trebuie să se ţină seama. În cele ce urmează o să exemplificăm câteva dintre acestea.

• datorită numărului diferit de cromozomi, dacă montăm oi cu ţapi, sau invers, berbeci cu capre (se întâmplă când sunt întreţinute împreună), se obţin rareori produşi viabili;
• la berbeci, coarnele sunt spiralate lateral feţei, iar la ţapi sunt curbate înspre înapoi, lateral gâtului;
• dacă montăm două capre ciute obţinem iezi care pot avea sau nu coarne; în cazul oilor, vom obţine numai miei fără coarne;
• cele mai multe capre au bărbiţă, caracter care nu se întâlneşte la oi;

• caprele poartă coada ridicată deasupra trenului posterior; oile o poartă orientată în jos şi este, de cele mai multe ori, acoperită cu lână;
• la păşune, dieta oilor este constituită în proporţie de 90% din iarbă, buruieni, plante medicinale şi 10% din lăstari, în timp ce caprele consumă 40% iarbă şi 60% lăstari şi frunze;
• la fătare, caprele căută locuri retrase, unde construiesc un culcuş rudimentar, comportament care nu se întâlneşte la oi;

• în perioada de montă, ţapii răspândesc un miros dezagreabil (feromoni); berbecii nu au miros respingător;
• o turmă de oi este mai compactă şi, la o ameninţare, se adună, ceea ce facilitează folosirea câinilor; caprele sunt mai sperioase şi, la o ameninţare directă, au tendinţa de a sparge turma, făcând dificil lucrul cu câinii;
• caprelor le place să se caţere pe copaci, garduri, fiind mult mai agile decât oile;
• când ţapii se luptă, se ridică pe membrele posterioare înainte să-şi lovească capetele; berbecii se dau înapoi o anumită distanţă, lasă capul în jos şi aleargă unul spre altul;

• datorită formei cervixului, la ovine însămânţarea artificială este foarte greoaie; la capre se aplică în mod obişnuit această tehnică;
• la capre, prolificitatea este ridicată la aproape toate rasele; la oi se cunosc doar câteva rase prolifice;
• în dieta caprelor este necesar să se adauge cupru; la oi, acest microelement este toxic, chiar şi în cantităţi mici;
• caprele sunt mai rezistente la paraziţi decât oile.

Articol publicat în revista Ferma nr. 10(54)/2007