
Luna februarie a debutat pentru echipa KWS România cu o serie de simpozioane având ca tematică principală prezentarea hibrizilor de porumb.
La Timişoara, spre exemplu, au fost prezenţi peste două sute de fermieri, clienţi fideli ai mărcii KWS dar şi potenţiali clienţi pentru sezonul care se apropie, timid ce-i drept, din cauza iernii prelungite. Dar asta nu e o scuză pentru agricultorii profesionişti, care se aprovizionează din timp cu toate cele necesare noilor culturi.
22 de hibrizi de porumb, dintre care patru sunt noi, 4 hibrizi de floarea soarelui şi 7 de sfeclă de zahăr – acestea sunt propunerile KWS pentru producţiile reuşite ale anului 2011. În plus, până la 30 aprilie a.c., compania oferă un sistem de vânzare avantajos pentru fermieri: „Anul acesta toată lumea merge pe ideea că . Nu este chiar aşa.
Condiţiile din acest an se pot schimba, iar pentru noi contează încrederea fermierilor şi permanentizarea relaţiilor pe care le avem cu aceştia. De aceea, practic, venim în acest an cu o nouă politică, prin care acordăm două discounturi la preţul de listă.
Pe lângă reducerea de la partenerii noştri, oferim clienţilor posibilitatea de a cumpăra seminţele la acelaşi preţ ca şi anul trecut, printr-un sistem de vouchere”, ne-a explicat Tudorel Ioan, director de vânzări KWS România.
Pe podium, în România şi în Europa
KWS, companie multinaţională germană, este prezentă pe piaţa mondială din anul 1856, având în prezent subsidiare în 70 de ţări. Este lider de piaţă în Germania, cu o cotă de 38 la sută şi ocupă locul al doilea în Europa, cu o cotă de piaţă de 17 la sută, în creştere. KWS este lider european la porumbul siloz (23 la sută cotă de piaţă) şi pe locul al treilea pe segmentul de porumb boabe.
Primele testări ale hibrizilor KWS în România au avut loc în anul 1993. În 2000 începe comercializarea seminţelor de rapiţă în ţara noastră, iar cu un an mai târziu debutează prima campanie de vânzări pentru seminţele de porumb, cu cei mai competitivi hibrizi KWS.
În decembrie 2002 se înfiinţează KWS Seminţe SRL, subsidiara Grupului german KWS, iar în august 2005 este inaugurată Staţiunea de Cercetare-Ameliorare KWS de la Alexandria. În 2007 compania investeşte în propria staţie de procesare şi condiţionare seminţe la cel mai înalt standard, atât pentru piaţa locală, cât şi pentru export, de la Siliştea, judeţul Brăila.
Conform raportului Kleffmann, în România KWS ocupă, ca şi cotă de piaţă, poziţia secundă pe piaţa seminţelor din România, între multinaţionalele care activează în acest domeniu şi este a doua companie care a câştigat noi unităţi de porumb (27.000).
Hibridul de porumb KWS 2376 este prezent într-un „Top 10” al vânzărilor naţionale, iar hibridul Mikado deţine 11 la sută din piaţa porumbului siloz, alături de Losc („cea mai bună recoltă timpurie”) şi Garbure („cele mai sănătoase recolte”).
Catalogul de porumb 2011 îl găsiţi pe www.kws.ro






