Îmi amintesc câtă grijă aveam la săpat să nu bătătorim prea tare solul în perioadele ploioase şi cum valorificam aceste buruieni ca furaj în hrana porcilor mai ales. Cunoşteam bine buruieni ca ştirul, loboda, rapiţa, pălămida, costreiul, mohorul, rugii şi altele pe care, prin prăşit cu caii, săpat şi plivit manual, le îndepărtam din culturi.
După ce am început studiile la agronomie am învăţat denumirile latineşti ale buruienilor, fiind obligaţi să întocmim şi un herbar. La genul Xanthium, de exemplu, am găsit două specii şi anume: X. strumarium (scaietele popii) şi X. spinosum (holera).
Pentru cea de a treia specie învăţată X. italicum (cornaci), am colindat mult pe hotar să o întâlnesc în vederea herborizării, fiind atunci o raritate. Acum, în Câmpia Banatului sunt zeci de mii de hectare infestate de această buruiană zoohoră, fiind răspândită prin lâna oilor care pasc la întâmplare pe culturile agricole.
O altă întâlnire interesantă cu buruienile am avut-o după desţelenirea unei pajişti degradate de Nardus stricta (ţepoşică, părul porcului), după care au apărut în masă Sinapis arvensis (muştarul sălbatic) şi alte buruieni pe un teren care nu s-a arat de peste 40 de ani. Cum s-au păstrat în sol aceste seminţe o perioadă aşa de lungă, mai ales că în jur, pe o rază de peste 3 km, erau numai pajişti permanente?
Circuitul seminţelor de buruieni
Dar cea mai nostimă şi păguboasă întâmplare cu buruienile am avut-o într-o fermă de producere a cartofului pentru sămânţă pe 275 hectare, în Depresiunea Braşovului. După efectuarea tuturor lucrărilor de combatere a buruienilor, inclusiv cu erbicide de cea mai mare eficienţă (Sencor), pe 40 hectare am constatat o invazie masivă cu Solanum nigrum (zârnă), specifică zonelor cu climat mai cald din sudul ţării.
De unde a apărut această buruiană periculoasă pe care a trebuit să o plivesc manual cu eforturi foarte mari!? O primă constatare a fost aceea că suprafaţa cu c
În paturile de scurgere şi fermentare a gunoiului de la staţia de epurare a apelor uzate am descoperit duşmanca noastră, zârna, alături de alte buruieni, inclusiv de plante cultivate, precum roşii, pepeni verzi şi galbeni.
Mergând pe fir, am constatat că seminţele de zârnă au provenit din furajele aduse din Bărăgan, în special orz măcinat mai mare, care au trecut prin grătarele din grajduri până la perna de apă ce antrena dejecţiile porcilor până la staţia de epurare. La fel se întâmpla şi cu seminţele de la roşiile sau pepenii consumaţi de îngrijitori, acestea urmând acelaşi traseu.
Unele din seminţele de buruieni trec prin tubul digestiv al animalelor, fiind chiar stimulate să germineze mai uşor dacă posedă un înveliş mai tare.
Lupta cu buruienile abia acum începe
Avem puţine studii asupra circuitului seminţelor de buruieni din furaje, organismul animalelor, depozitul de dejecţii, sol şi culturi. În prezent, cu ocazia abandonării a unei mari suprafeţe de terenuri arabile, livezi, vii şi pajişti, buruienile s-au înmulţit peste măsură, dând de furcă la cel puţin două-trei generaţii de agricultori de acum înainte.
Înfiinţarea unor pajişti semănate pe suprafeţele arabile înainte de abandon, urmate de folosirea lor cu animalele ar fi fost şi mai este o soluţie salvatoare împotriva creşterii necontrolate a rezervei de seminţe din sol şi al îmburuienării decenii la rând a viitoarelor culturi.
