
După ce culturile au avut o răsărire foarte slabă în toamnă a urmat o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, de cele mai multe ori fără strat de zăpadă, în primăvară fermierii fiind puşi în situaţia de a alege dacă să menţină sau nu aceste culturi.
Cei care au decis să nu le întoarcă au fost nevoiţi să se adapteze unei tehnologii de cultivare deosebite, în care fertilizările suplimentare, tratamentele foliare repetate şi monitorizarea foarte atentă a buruienilor au fost elemente care au suplinit condiţiile de mediu neprietenoase. Răsplata, acolo unde toate elementele s-au aplicat corect, a fost pe măsură şi am văzut sole în care culturile arată foarte bine iar producţiile obţinute acoperă efortul făcut, aducând şi un binemeritat profit.
Acum, la recoltare, provocările sunt pe măsura întregului ciclu tehnologic, căci densitatea redusă şi precipitaţiile din mai au produs o îmburuienare secundară masivă. Plantele fertilizate suplimentar au emis fraţi de primăvară care înfloresc când spicul principal se maturează.
Aplicarea desicantului înaintea recoltării
Desicarea culturilor înaintea recoltării nu este o practică în agricultura românească, ci doar o teorie pe care toţi o cunosc, dar foarte puţini o aplică. Respectarea momentului aplicării desicantului este foarte importantă pentru a nu afecta calitatea boabelor. Faptul că în masa de seminţe nu mai apar boabele verzi, că buruienile apărute tardiv în sole se elimină, că rezerva de buruieni cu înmulţire prin stoloni se reduce, precum şi posibilitatea eşalonării recoltării fac din desicare o verigă tehnologică aplicabilă nu doar în situaţii extreme.
Desicarea este contraindicată în loturile semincere, din cauza efectului pe care îl poate avea aplicarea prea devreme a erbicidului asupra viabilităţii seminţelor. În cazul îmburuienării excesive se poate recurge şi la această metodă, dar după o atentă monitorizare a solei, astfel încât aplicarea să se facă după maturitatea fiziologică.
Înfrăţirea tardivă are efect negativ asupra calităţii produsului final, în masa acestuia apărând boabe de diferite dimensiuni şi maturităţi, ceea ce va impune un efort suplimentar pentru uscarea, curăţarea şi condiţionarea boabelor.
Trecând peste toate aceste neajunsuri, un astfel de an climatic îi permite fermierului o sortare a materialului biologic folosit, astfel încât în situaţii similare să fie mult mai bine pregătit.
Soiurile de grâu Exotic şi Cubus ale firmei KWS nu au avut probleme cu înfrăţirea eşalonată iar adaptabilitatea lor excelentă la condiţii pedoclimatice diferite, precum şi productivitatea excelentă au făcut ca solele cultivate cu aceste soiuri să fie printre cele mai bune şi mai profitabile.
Rapiţa se poate cultiva şi în condiţii dificile
Ca o consecinţă a ultimelor două toamne extrem de secetoase, pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturii de rapiţă trebuie să plece de la ideea conservării cu orice chip a apei în sol. Mijloacele pentru realizarea acestui deziderat diferă în funcţie de condiţiile concrete din teren şi de dotarea tehnică din fermă.
Însă paşii sunt aceiaşi:
– aratul imediat după recoltarea plantei premergătoare;
– mărunţirea imediată şi cât mai bună a solului;
– tăvălugirea pentru asigurarea înmagazinării şi păstrării în sol a eventualelor precipitaţii.
În eventualitatea în care se vor înregistra ploi, buruienile şi samulastra se vor dezvolta într-o mirişte uşor de distrus prin lucrări mecanice sau prin erbicidare. În cazul în care cantitatea de precipitaţii va fi mică, este foarte important ca solul să aibă posibilitatea de a înmagazina şi păstra o cât mai mare parte din apă.
În acest an, din marile suprafeţe de rapiţă cu mari probleme de densitate şi vigoare au rămas insule de rapiţă de toamnă bine dezvoltată, cu densitate bună, iar acum, la recoltare, producţii de 3,5-4 t/ha demonstrează că tehnologia corect aplicată împreună cu un material genetic performant pot anula efectele nefaste ale unui climat din ce în ce mai arid. KWS Seminţe speră ca hibrizii de rapiţă de toamnă puşi la dispoziţia fermierilor, alături de măsuri tehnologice corect aplicate, vor performa şi vor genera un profit cât mai mare.






