În ultimii 24 de ani nu s-a elaborat nici o legislație specifică pentru gestionarea durabilă a terenurilor agricole, inclusiv în sensul schimbării mentalității proprietarului de pământ (fie de stat, fie privat), care trebuie să conștientizeze că, prin deținerea unor asemenea suprafețe, își asumă și multe responsabilități (de natură juridică, civică, ecologică, economică), ce garantează siguranța națională a țării.
În orice timp și tip de societate și oriunde în lume, terenul agricol – PĂMÂNTUL – a constituit bunul cel mai de preț al unui popor, de care depinde, întotdeauna și pentru fiecare generație, viața și prosperitatea omului.
În ultimele două decenii, administrarea defectuoasă a patrimoniului funciar din agricultură a avut efecte dintre cele mai grave: fărâmițarea excesivă a terenurilor, importul masiv de produse agroalimentare (unul dintre cele mai ridicate din țările UE), decimarea activității de cercetare din agricultură prin subfinanțare, degradarea unor suprafețe întinse de terenuri prin necultivarea acestora sau prin neaplicarea unor sisteme optimizate de cultură, înstrăinarea proprietății fără clauze speciale.
În structura fondului funciar agricol, pajiștile (pășuni și fânețe) au o pondere însemnată: 21% din suprafața țării sau 33% din suprafața totală agricolă. În ultimii ani, aceste suprafețe, lipsite de un cadru juridic adecvat pentru valorificarea și prezervarea (păstrarea în condițiile naturale specifice) acestora, au intrat într-o stare avansată de degradare, cu consecințe ireversibile, de natură ecologică, socială și economică.
În acest context, numai un străin ar mai putea să revigoreze atitudinea noastră față de bunurile naturale existente în țara noastră. Iată ce spunea, în peregrinările sale prin peisajul mitic din România, prințul Charles al Marii Britanii, despre situația acestor suprafețe de pajiști: “Pășunile de aici sunt de-a dreptul unice la nivel european și mondial. N-am mai văzut ceva asemănător, n-a mai rămas așa ceva nicăieri. Sunt o bijuterie din comoara României. Poate că oamenii nu văd asta, dar România este o țară minunată. Aici trăiesc oameni remarcabili, care nu se dau bătuți (…)
Dacă pajiștile s-ar ara, s-ar elibera mult carbon, foarte dăunător”. Pentru înțelegerea obiectivă a acestui mesaj, atât de înălțător, ar trebui să realizăm o scurtă decriptare a cuvintelor spuse. În structura acestei reviste s-au prezentat numeroase articole de informare privind importanța și funcțiile suprafețelor de pajiști, menționând că aceste suprafețe agricole au un caracter permanent și îndeplinesc mai multe funcții: de natură economică (prin asigurarea a peste 50% din necesarul de hrană pentru creșterea animalelor); de protecție a solului împotriva eroziunii; de creștere a calității mediului prin stocarea unor cantități mari de carbon; prin dezvoltarea agroturismului ecologic; prin folosirea și conservarea biodiversității florei și faunei specifice; prin dezvoltarea unor activități conexe (colectarea și procesarea de produse agricole și plante medicinale); ca furnizor de energie neconvențională.
Despre unele dintre aceste caracteristici ale pajiștilor din țara noastră s-au făcut referiri în coloanele revistei prin prezentarea, la nivel cantitativ și calitativ, a dimensiunii acestor funcții.
Cunoașterea acestei particularități de multifuncționalitate a pajiștilor ar trebui să determine o schimbare radicală a gestionării și prezervării acestui important patrimoniu funciar, asupra căruia se abat nori negri…
