Dintre toate culturile furajere, destinate cu precădere alimentației rumegătoarelor (taurine, ovine), lucerna are cea mai mare importanță, atât din punct de vedere economico-social, dar și prin valoarea agronomică și ecologică, ce influențează întregul sistem furajer din fermele de creștere a animalelor.
Calitatea furajului de lucernă (indiferent de modul de folosire) este dată de valoarea nutritivă ridicată, determinată de un conținut de minerale (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, microelemente), de vitamine și diverse coenzime, ce asigură necesarul optim pentru desfășurarea funcțiilor vitale ale organismului animal și al creșterii producțiilor.
De asemenea, în furajul de lucernă există un nivel ridicat de acizi grași esențiali, mai ales un raport echilibrat între omega6 și omega3 (4:1). Caracteristica cea mai importantă a furajului de lucernă o reprezintă, însă, cantitatea ridicată de proteină, ce cuprinde un număr de peste 18 tipuri de aminoacizi. În acest sens, dintre toate culturile agricole mai cunoscute, lucerna poate realiza 2 t/ha de proteine, în fiecare an de producție, de cinci ori mai mult față de floarea soarelui, de trei ori mai mult față de porumbul furajer și de grâu.
Deoarece lucerna este cultivată în aproape toate fermele specializate în creșterea taurinelor sau în gospodăriile multor crescători de animale, la sugestia mai multor fermieri, vă prezentăm, în următoarele două numere ale revistei, condițiile tehnologice obligatorii care conduc la realizarea unei culturi reușite de lucernă, caracterizată prin: densitatea optimă a plantelor, refacerea rapidă a vegetației după cosire, rezistența la factorii de mediu, randament de producție, longevitate mare.
Alegerea și pregătirea terenului
În tehnologia de cultivare a lucernei, cele mai importante lucrări pentru reușita instalării acestei culturi sunt: alegerea și pregătirea terenului, semănatul, fertilizarea și modul de combatere a buruienilor. Toate aceste lucrări, aplicate la nivel optim, au ca scop realizarea unei densități normale de plante, ce vor asigura producții ridicate și o longevitate mai mare în exploatare.
În alegerea terenului pentru cultura de lucernă, fermierul trebuie să țină seama de orografia terenului și de calitatea solului. În acest sens, plantele de lucernă au cerințe biologice foarte ridicate. Terenurile joase, cu exces de umiditate (mai ales în primăverile și toamnele ploioase), cu băltiri dese în perioadele cu ploi, sunt considerate improprii pentru lucernă.
Din acest punct de vedere, terenurile cu soluri mai permeabile pentru apă, cu textură mijlocie (luto-nisipoase), profunde, bine structurate (grad redus de compactare), cu un pH de peste 6,3 (optim între 6,5 și 7,3), asigură o bună înrădăcinare a plantelor și rezistență mare în perioadele de secetă, prin aportul apei din pânza freatică.
De asemenea, în aceste condiții se realizează și o creștere mai puternică a capacității de nodulare, prin formarea unui număr mai mare de nodozități pe rădăcini, ce asigură necesarul de azot (rezultat în urma procesului simbiotic de fixare a azotului din aer) pentru creșterea și dezvoltarea plantelor.
ATENȚIE! Se va evita revenirea cultivării lucernei pe același teren mai devreme de 4 ani.
În practica agricolă se constată că, în privința fertilizării lucernei, mulți fermieri au puține cunoștințe informative despre această cultură, deși această lucrare are o influență directă asupra producției și calității furajului. În aplicarea acestei lucrări, se va ține seama de cerințele nutritive ale plantelor de lucernă pentru creșterea și dezvoltarea lor, cel puțin al celor mai importante elemente minerale de bază: azot, fosfor, potasiu, calciu. Astfel, deși azotul constituie un element esențial pentru plante, lucerna, prin particularitatea ei de fixare a azotului atmosferic în simbioză cu unele bacterii din sol (Sinorhizobium meliloti), nu necesită folosirea îngrășămintelor cu azot.
Potasiul asigură o rezistență ridicată a plantelor la secetă, la temperaturile scăzute din timpul iernii și la boli. Calciul menține un echilibru optim al reacției solului și constituie un element de bază în creșterea plantelor. În condițiile unei producții de 40 t/ha masă verde, lucerna, în fiecare an de producție, preia din sol cantități mari de elemente nutritive: 50 kg/ha fosfor, 250 kg/ha potasiu, 250 kg/ha calciu. Toate aceste cantități de elemente chimice trebuie restituite solului pentru a asigura o nouă creștere a plantelor de lucernă, în fiecare an de vegetație.
În acest sens se recomandă următorul model de fertilizare:
• pe solurile cu reacție mai acidă (pH sub 6,3) se aplică, toamna târziu sau în timpul iernii, amendamente pe bază de calciu în doză de 1 t/ha, din doi în doi ani;
• pe toate tipurile de sol, dacă se dorește fertilizarea cu îngrășăminte organice, se poate aplica gunoi de grajd, în doză de 30-40 t/ha, toamna, sub arătura adâncă (dacă semănatul se face primăvara), ce asigură necesarul de elemente fertilizate pe o durată de 4-5 ani de exploatare a lucernei (în acest caz, nu mai este nevoie de aplicarea îngrășămintelor chimice);
• în lipsa îngrășămintelor organice se vor aplica îngrășăminte complexe, cu un raport mai mare de fosfor și de potasiu și foarte scăzut de azot (sau deloc), în doză de 250-300 kg/ha, toamna sau în timpul iernii, la interval de doi ani (la înființarea culturii, la sfârșitul anului al doilea de vegetație și la sfârșitul anului al patrulea de vegetație).
Pregătirea patului germinativ și semănatul
Lucrările de pregătire a patului germinativ se execută în funcție de perioada de semănat. Astfel, la semănatul de primăvară, lucrările solului încep cu efectuarea arăturii de toamnă, în funcție de textura solului și de gradul de compactare (tasare) a solului: 20-22 cm pe solurile cu textură mai ușoară (luto-nisipoase) și afânate, și de 25-28 cm pe solurile mai argiloase și tasate.
Primăvara, cu o săptămână înainte de semănat, arătura de toamnă se prelucrează cu grapele cu discuri sau colți reglabili, ținând seama de dimensiunile mici ale semințelor de lucernă. Pentru păstrarea umidității în sol și a unei adâncimi optime de semănat, înainte de semănat, se efectuează tăvălugirea terenului. În primăverile secetoase se recomandă ca această lucrare de tăvălugire să se efectueze și după semănat, când se realizează o răsărire rapidă și mai uniformă a plantelor.
Semănatul lucernei constituie lucrarea tehnologică care influențează cel mai puternic reușita culturii, randamentul și calitatea producției, modul de folosire și longevitatea culturii.
În funcție de condițiile de mediu și de sistemul de tehnologie aplicat există două posibilități de efectuare a lucrării de semănat, în funcție de perioada de semănat:
• semănatul de primăvară, foarte devreme, când temperatura în sol, în stratul de 0-5 cm, este de 1-2°C (la începutul lunii martie pentru zona de câmpie și la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie pentru celelalte zone);
• semănatul de sfârșit de vară (20-30 august), în condițiile în care se poate asigura necesarul de umiditate (din precipitații sau din irigare) pentru răsărirea și creșterea normală a plantelor până la intrarea în iarnă.
La semănatul lucernei în cultură pură, norma de semănat este de 22-24 kg/ha, adâncimea de semănat de 1-2 cm, la distanțe de 10-15 cm între rânduri. În cazul respectării acestor cerințe minime de semănat și a folosirii unor semințe cu valoare culturală ridicată (germinație peste 90% și puritate aproape 100%), se realizează o densitate de 900-1000 semințe/mp semănate și 500-600 plante/mp răsărite.
Dacă după două luni de la semănat densitatea plantelor este cu 10-20% sub cea considerată optimă (cca 500 plante/mp), atunci în cultura de lucernă apar goluri, crește puternic gradul de îmburuienare, scade nivelul de producție și calitatea acesteia, se micșorează perioada de folosire a culturii.
În condițiile în care semănatul se efectuează pe un teren în care lucerna a mai fost cultivată cu mai mult de zece ani în urmă, se recomandă aplicarea inoculării semințelor cu bacterii fixatoare de azot (Sinorhizobium meliloti), înainte de semănat, deoarece în flora spontană din sol aceste bacterii ar putea fi inexistente. Această inoculare a semințelor se aplică și pe solurile cu reacție acidă (pH sub 6,3). Prin inocularea bacteriană crește cu 20-30% capacitatea de nodulare a plantelor și cu 10-15% producția de furaj, în primii doi ani de vegetație.
RANDAMENTUL DE PROTEINĂ ESTIMAT LA UNELE CULTURI AGRICOLE
