AgriPlanta - RomAgroTec: noutăți 2014 - Revista Ferma
4 minute de citit

AgriPlanta – RomAgroTec: noutăți 2014

logo agriplanta m AgriPlanta - RomAgroTec: noutăți 2014

Vă prezentăm pe scurt ce puteți găsi la ediția din acest an a expoziției.

• Loturi demonstrative la culturile agricole

Așa cum ne-am obișnuit, la AgriPlanta – RomAgroTec vom găsi loturi demonstrative cu cele mai importante culturi agricole. Rapița, grâul și orzul au fost semănate în toamnă, iar în primăvară floarea soarelui și porumbul. De asemenea, vor mai fi loturi de plante furajere, plante tehnice și altele. „Anul acesta avem cu două loturi de cultură mai mult, solicitate de către firme furnizoare de semințe și pesticide care nu au mai fost la noi în expoziție”, ne-a spus Corina Mareș, director general DLG Intermarketing – organizator AgriPlanta-RomAgroTec.

• Mașini de erbicidat – testare

Demonstrațiile în câmp cu mașini și utilaje agricole de ultimă oră sunt elementele care stau la baza celei mai mari expoziții în câmp din sudul țării. „La partea de demonstrații cu mașini și utilaje agricole, avem cele trei componente clasice deja: Zona „Tractor și tractorist” (anul trecut peste 180 de fermieri au testat tractoare), partea de protecție a plantelor, acele demonstrații pentru verificarea stabilității brațelor mașinilor de erbicidat și partea de prelucrare a solului, care se va păstra în continuare.

Din 15 noiembrie 2016 va fi obligatorie verificarea mașinilor de erbicidat. Împreună cu autoritățile responsabile de acest segment vom aborda acest sector mai în detaliu, așadar testarea mașinilor de erbicidat va fi una din temele de bază ale expoziției”, a precizat Corina Mareș.

• Energie verde
O noutate absolută la AgriPlanta – RomAgroTec 2014 va fi „energia verde”. Organizatorii intenționează să facă o demonstrație inedită în acest sens. „Dacă vremea va fi favorabilă, ne dorim să facem o demostrație privind recoltatul grâului, urmând ca după aceasta, cu un partener din Germania, să facem demonstrații pentru producerea de peleți din paie la fața locului. Aici intrăm puțin în zona energiilor regenerabile, încercând să arătăm că paiele se pot valorifica și altfel decât sub formă de materie organică”, a adăugat Corina Mareș.

De asemenea, la expoziție vor fi organizate manifestări dedicate copiilor în Zona Agrikids, dar și seminarii și dezbateri pe diferite teme agricole de actualitate. Expoziția se desfășoară în perioada 5-8 iunie a.c., între orele 10-18, iar accesul se face pe bază de invitație și/sau bilet de intrare.


VIZITAȚI STANDUL E6 AL FERMA MEDIA GRUP!

Revista Ferma este partener media principal al expoziției AgriPlanta – RomAgroTec, ediția 2014. Ca în fiecare an, am pregătit multe surprize pentru vizitatori. De exemplu, invitațiile personalizate pe care le primiți în poștă, le luați cu d-voastră la Fundulea și le veți schimba la standul nostru cu un cadou oferit de Ferma Media Grup.

Nu uitați de concursul „Aruncatul cu potcoava”, care va fi coordonat, ca de fiecare dată, de Victor Yila, PR Man-ul nostru, cum ne place să-i spunem, pata de culoare din Grupul “Vouă”, băiatul de ciocolată mai român decât mulți români nativi, care ne este colaborator la AgriPlanta – RomAgroTec. Îndemânarea la aruncatul potcoavei vă va fi răsplătită cu premii oferite de revista Ferma și de firmele expozante.

De asemenea, Fundația Revistei Ferma va continua campania de strângere de semnături începută la Agraria Cluj-Napoca, pentru susținerea scrisorii deschise pe care o vom trimite Guvernului României, prin care ne exprimăm dezacordul ferm față de introducerea impozitului pentru construcțiile speciale, inclusiv cele agricole, așa-numita „taxă pe stâlp”.

Vom distribui la expoziția de la Fundulea peste 10 mii de reviste Ferma, Utilaje agricole și Recolte bogate, așa că aveți toate motivele să treceți pragul standului nostru.
Vă așteptăm cu drag!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×