Cireșeanca din Hilița - Revista Ferma
7 minute de citit

Cireșeanca din Hilița

cireseanca1 m Cireșeanca din Hilița

Doina Herea are 33 ani și este o tânără originară, de fapt, dintr-o altă comună ieșeană, Sinești, dar, de vreo 15 ani, viața și casa îi sunt la Hilița, comuna Costuleni, județul Iași, locul de baștină al soțului ei – Daniel Herea.

„Chiar acum, în luna iunie, noi avem două mari, mari bucurii, adică se coc cireșele, astfel mai scăpăm la niște bănuți, fiindcă iarna este foarte greu să câștigi bani la țară, iar o altă enormă bucurie a mea și a soțului meu, în iunie, este să marcăm momentul întâlnirii noastre. Acum, în 2014, împlinim 15 ani de când suntem împreună și pot spune că această regăsire a noastră a însemnat renașterea mea”, spune Doina Herea.

Femeia provine dintr-o familie cu greutăți, cu părinți nu tocmai bogați, care au crescut cu 5 copii, iar greul a fost amplificat de accidentul grav suferit de tatăl familiei, ceea ce a însemnat stoparea posibilității unei susțineri la școală a copiilor.

„Întâlnirea cu Daniel și drumul nostru comun au fost marea mea șansă. Astăzi, aici, la Hilița, am o familie fericită, avem un fiu de 7 ani, Ionuț, care vrea să devină… «inginer de pomi». Avem și o microfermă, respectiv vreo 6 hectare cu livadă, viță de vie, producem și miere de albine”, ne spune cu mândrie Doina.

 

Valorificare prin prelucrare și desfacere la comun

Și asta nu e tot. Au pus pe picioare o asociație pomiviticolă care are ca obiect de activitate colectarea și prelucrarea fructelor de la producătorii din comună. Doina și Daniel Herea din Hilița, Iași, sunt, în acest moment, oameni de bază în cadrul Asociației Pomiviticole Hilița, Costuleni, județul Iași. Daniel este vicepreședinte și, alături de președintele Constantin Străinu, încearcă să continue proiectele de dezvoltare, între acestea fiind atestarea de noi produse – dulceața de nuci, cireșe amare, zacuscă -, pentru care caietele de sarcini au fost depuse încă din anul 2013.

„Daniel, soțul meu este vicepreședinte, iar eu mă ocup de prelucrarea fructelor, împreună cu gospodinele din comună. Producem dulcețuri, gemuri, compoturi, chiar și zacuscă, după rețete din bătrâni. Acum, cireșele sunt frumoase, sunt sănătoase, iar dacă nu plouă mult, credem în producții deosebite. Cât despre piață, la început de sezon, cam 5 lei a fost prețul pentru kilogramul de cireșe din soiul Inimă de Porumbel, numai că mai târziu prețul va mai scădea, pentru că va fi marfă multă și va fi mai rentabil să valorificăm prin Asociație, decât individual în piețele din orașe”, mai mărturisea Doina Herea, emoționată și în același timp mândră de realizările sale.

Doina Herea a devenit aproape indispensabilă, atât în activitatea de producere a dulcețurilor, a gemurilor și a compoturilor din fructele colectate de la membrii Aociației, cât și în cea de prezentare și de vânzare a produselor. Valorificarea celor aproximativ 10.000 de borcane obținute anual în centrul amplasat în Casa Socială a Bisericii din Hilița se face jumătate prin magazinele cu specific tradițional, și jumătate cu ocazia diferitelor târguri.

„Mie îmi place foarte mult să merg la târguri, pentru că am ocazia de a îmbrăca frumosul meu costum popular și de a le explica oamenilor cum păstrăm noi, la Hilița, rețetele culinare de la mamele și bunicile noastre. Nu vă spun că, așa, ca o moldoveancă adevărată, mai povestesc și alte lucruri, de pe la noi din sat. De exemplu, deja știu mulți și așteaptă noile dulcețuri din boabe de soc, din nuci cu mentă, produse pe care vrem să le atestăm. Îmi place munca mea din asociație, îmi place viața mea de acum și sunt fericită să spun că din aproape nimic am ajuns să avem acea fermă a noastră. Cu multă voință, cu înțelegere și dragoste, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, le-am reușit pe toate, pas cu pas”, spune, mulțumită, Doina Herea.

Între proiectele de investiții de pe agenda Asociației Pomiviticole Hilița se regăsesc realizarea unui depozit frigorific pentru a prelungi perioada de păstrare a fructelor, extinderea spațiului pentru depozitarea produselor finite, produse care din această toamnă este posibil să ajungă și în alte țări din Uniunea Europeană, prima țară vizată fiind Belgia.

 

Vocația de-a construi și-a spus cuvântul…

O altă bucurie a familiei Herea este aceea că fiul lor, Ionuț, iubește atât de mult livada și albinele, încât și-au mai luat un angajament, față de ei, nu față de alții. „Adică, până va împlini Ionuț 18 ani, în fiecare an vrem să plantăm câte o sută de pomi, dacă vom fi sănătoși. A primit o jucărie, o mașină de stropit, și toată ziua este printre pomi.

Acum, vorbește cu cireșele și le întreabă cum se simt, dacă se vor coace la vreme. Iar când eu mă apropii de el, surprins dar vesel, îmi tot repetă: mami, eu vreau să mă fac inginer de pomi». Este cea mai mare bucurie a mea, pentru că este o profesie frumoasă, iar dacă noi nu am putut studia mai mult, pe el îl vom susține să își împlinească visul. Are pricepere, deja îl ajută pe tatăl său la unele lucrări din livadă și din stupină. Are, cred, vocație de a construi”, mai mărturisea, abia stăpânindu-și lacrimile, Doina Herea.

Petronela COTEA MIHAI
Redactor Radio România Iași


LIVADA DIN CĂMARA FIECĂREI GOSPODINE

Asociația Pomiviticolă Hilița a fost înființată în anul 2009, cu sprijinul World Vision România, printr-un proiect care viza îmbunătățirea standardelor de trai ale populației din mediul rural, prin intermediul agriculturii, al dezvoltării antreprenoriale și prin înființarea asociațiilor agricole. „Asociația Hilița din Costuleni, deși a avut la început membri cam neîncrezători că vor vinde produsele, s-a dezvoltat în timp.

Avem astăzi 35 de membri, este adevărat că activi în sensul deplin al cuvântului sunt cam jumătate, ceilalți înscriindu-se pentru a le crește punctajul la Măsura 141, pentru susținerea fermelor de subzistență. Dar tot este bine, pentru că, având aceste susțineri, oamenii au reușit, de exemplu, să mai întinerească plantațiile, să extindă suprafețele cu livadă și viță de vie. Am ajuns să avem cam 550 hectare de livadă, în două localități, respectiv Hilița și Cozia.

Nu mai spun cât de utilă este această asociere pentru cei care vor să valorifice fructele prin prelucrarea lor. Astfel, s-a înființat un centru de procesare a fructelor, avem acreditate trei produse tradiționale (gemul, compotul și dulceața de Hilița), iar pe această latură, doamna Doina Herea este omul numărul unu.

Timp de aproximativ 2 luni, pentru domnia sa, ziua ar trebui să aibă 56, și nu 24 de ore, pentru că este și în livadă, în câmp, este și acasă, lângă copil, și lângă cei doi socri bolnavi, dar mai ales la Centrul de Prelucrare, unde coordonează activitatea celor peste 20 de gospodine din comună care lucrează la prepararea bunătăților noastre culinare – livada din cămara fiecărei gospodine, cum ne place nouă să spunem”, remarca profesorul Constantin Străinu, directorul școlii Costuleni și președinte al Asociației Pomiviticole Hilița.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×