Produse românești recunoscute în UE - Revista Ferma
2 minute de citit

Produse românești recunoscute în UE

magiun1 m Produse românești recunoscute în UE

Alte zece produse se află în pregătire pentru obținerea protecției europene: „Brânza de Covurlui”, „Salamul de Nădlac”, „Pita de Pecica”, „Cârnații de Pleșcoi”, „Salamul de Sibiu”, „Vîrșli”, „Brânza de Giulianca Brăila”, „Gemul de Rubarbă”, „Scrumbia de Dunăre eviscerată afumată” și „Telemeaua de la Mărginimea Sibiului”.

 

Salamul de Sibiu are asociație

Documentația de certificare pentru „Salamul de Sibiu” se afla, la finalul lunii octombrie 2014, în faza finală de opoziție pe plan național, iar după 15 noiembrie va fi trimisă UE pentru a obține protecție și recunoaștere la nivelul statelor comunitare. Solicitarea a venit din partea a cinci producători români de mezeluri – Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi și Scandia România- care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România și care au decis înființarea Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), în vederea obținerii Indicației Geografice Protejată la nivel comunitar pentru acest produs.

 

1.427 produse tradiționale în lume, 1.404 în UE

Potrivit datelor MADR, la nivel mondial sunt recunoscute 1.427 de produse tradiționale din care UE deține 1.404. Cele mai multe produse protejate le deține Italia – 296, Franța – 243, Spania – 205, Portugalia – 139, Grecia – 106 și Germania – 96.

Bulgaria are trei produse cu Denumire de Origine Protejată (DOP) și 11 cu IGP. Produsele tradiționale mai pot obține protecție și ca specialitate tradițională garantată (STG).

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×