
La întâlnire au fost prezenți, alături de președintele și specialiștii Autorității, reprezentanți ai Federației Oierilor de Munte (care sunt membri ai Pro Agro), ai Federației Crescătorilor de Bovine din România și ai Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România.
ANSVSA a elaborat deja un proiect de Hotărâre de Guvern (HG), în care stabilește condițiile și costurile programului de vaccinare obligatorie. Programul ar urma să înceapă în 2015 sau 2016 și să se deruleze timp de trei ani la rând. Ar costa, în total, 61,124 mil. euro, din care Comisia Europeană a alocat României 10,267 mil. euro, pentru achiziționarea vaccinului în primul an. Manopera va fi suportată de la bugetul de stat.
Vaccinul costă 5 euro, iar testele pentru exportul animalelor vaccinate 50 euro/animal
Dezbaterile aprinse au fost în jurul costului testării animalelor destinate exportului și care au fost vaccinate. „Costul unei astfel de testări se ridică la 50 de euro pe cap de animal. Este de 10 ori mai mult decât costul vaccinului împotriva Bluetongue, care a fost evaluat la 5 euro. Costul vaccinului este acoperit din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar costul testării e suportat de fermier. Nu-i corect! Este o modalitate ca medicii concesionari să aibă niște venituri suplimentare”, acuză Dragoș Cojocaru, fermier și reprezentant al Sindicatului Crescătorilor de Ovine.
„Domnul președinte (președintele ANSVSA, Dumitru Băiculescu – n.red.) ne-a spus, la final, că așteaptă de la noi în scris argumentele pentru care ne opunem unui program de vaccinare obligatorie. O să-i explicăm de ce economic nu va mai fi rentabil să crești oi în România. De unde să-și mai hrănească oierul animalele, dacă testarea unui miel costă mai mult decât mielul?!” a mai spus, nemulțumit, Cojocaru.
„Se pare că mai este o problemă: nu pot fi vaccinate animalele gestante, pentru că le-ar afecta acest vaccin”, a adaugat Florentin Bercu, director Federația Pro Agro, organizație care a susținut în Consiliul Consultativ punctul de vedere al fermierilor.
Mai mult, crescătorii de animale membri ai Pro Agro susțin că nu este justificată cheltuirea a peste 10 mil. euro pentru vaccinarea obligatorie contra unei boli cu mortalitate sub 1% și care nu prezintă nici un risc pentru consumatorul final. În plus, nu vor să plătească 5 lei/cap bovină și 3 lei/cap ovină/caprină pentru manoperă. Președintele ANSVSA a susținut că nu va cere bani de la fermieri. „Oare Primul Ministru al României va accepta să plătească de la bugetul național sume exorbitante de milioane de euro?”, întreabă retoric cei de la Pro Agro.
Aceștia cer și excluderea alineatului 3) din art. 5 al proiectului de HG privind „vaccinarea în febra catarală ovină”, care ar duce la relaxarea procedurii de autorizare a vaccinurilor utilizate, în scopul probabil al favorizării unor producători și/sau distribuitori de vaccinuri.
Pe de altă parte, fermierii sunt de acord ca acțiunile/costurile pentru supravegherea bolii și plata analizelor în mișcarea animalelor la export să fie suportate prin programul cofinanțat aprobat pentru România de către Comisia Europeană, dar au spus „NU” fermelor de carantină, în care animalele sunt supravegheate până la export și care adaugă o sumă importantă la costul de producție.
Fermierii nu mai au încredere în veterinari. Cer testare dublă pentru diagnosticarea Bluetongue
Crescătorii de animale mai vor recoltarea de probe duble de la animalele pozitive și analizarea pe cheltuiala lor, pentru siguranța diagnosticului. Tot mai mulți nu mai au încredere în serviciile veterinare, și nici în existența bolii la noi în țară. În acest sens, au cerut și verificarea kit-urilor utilizate în diagnosticul Bluetongue în 2014 și se întreabă de ce oare toate probele au fost testate la București, când fiecare județ are câte un laborator oficial?
Potrivit ANSVSA, proiectul de HG a ajuns deja la MADR și va pleca către Guvern. Observațiile și solicitările făcute de membrii Federației Pro Agro vor fi transmise și către MADR și Primului Ministru al României.






