
Unele dintre aceste cooperative românești sunt deja foarte cunoscute atât agricultorilor, cât și publicului interesat de informația agricolă. Enumăr câteva: Dobrogea Sud, Someș-Arieș, Bârsa Prod 2012, Sibiana Bionatur, în timp ce altele sunt mai puțin cunoscute: Dobrovin Podgoria Chirnogeni, Beta Pirmar sau Punct Urs Pufta.
Domină cooperativele cu activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor), existând, cel puțin pe hârtie, 116 astfel de cooperative. Avem, ca o curiozitate, și o cooperativă specializată în „pescuitul în ape dulci”. O activitate rezonabilă, dacă ne gândim că la noi, inculsiv în lumea agricolă, unii sunt specializați în pescuitul în ape tulburi.
În domeniul creșterii ovinelor și caprinelor au fost înregistrate 40 de unități cooperatiste, iar cele specializate în cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase sunt 66 de organizații. Avem și cooperative în domeniul procesării laptelui, dar și apicole.
O statistică realizată de Florentin Bercu, autorul unei lucrări de doctorat în cooperativizare, statistică realizată pe baza unor informații obținute de la RC, relevă că în județul Brașov se află cele mai multe cooperative – 32. În Constanța sunt 31, iar în Teleorman 30. La polul opus se află Tulcea, Gorjul și Covasna, care au, în ordine, 1, 2, respectiv 4 unități cooperatiste.





