
Prin plățile efectuate s-a ajuns la un grad de absorbție de aproximativ 87% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeană pentru perioada 2007-2013, potrivit datelor AFIR, citate de Agerpres. PNDR 2007-2013 a avut o alocare de 9,67 mld. euro din bani europeni, pentru investiții și plăți directe, bani care pot fi plătiți până la sfârșitul lui 2015.
150.000 de proiecte depuse, 85.000 contractate
AFIR precizează că, din 2008, a primit pe PNDR 2007-2013 peste 150.000 cereri de finanțare, în valoare de peste 18,5 mld. euro, dintr-un total disponibil de 5,9 mld. euro pentru investiții. Până în august 2015 au fost contractate peste 85.000 proiecte de investiții, valoarea totală a fondurilor alocate fiind de 5,7 mld. euro.
73.000 de fermieri au beneficiat de fonduri și aproape 2.600 de exploatații agricole din sectoarele vegetal și animal au fost sprijinite prin PNDR 2007-2013.
Cum stăm cu plățile pentru investiții?
Potrivit datelor AFIR, citate de Agerpres, pe Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” au fost semnate contracte de finanțare cu 12.863 de tineri fermieri, în valoare de 324 mil. euro, iar plățile efectuate către aceștia depășesc 287 mil. euro.
Pentru M 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”, AFIR a încheiat 2.919 contracte de finanțare a proiectelor de investiții, de 813 mil. euro, din care a plătit aproximativ 610 mil. euro.
Pe M 123 „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”, 2.639 de beneficiari au solicitat fonduri europene. Au fost semnate însă doar 976 contracte de finanțare, cu o valoare totală nerambursabilă de peste 656 mil. euro și au fost efectuate plăți de aproximativ 469 mil. euro.
Deși situația de declin prin care trece suprafața împădurită pe care țara noastră o deține ar fi trebuit să însemne o motivație serioasă pentru plantarea de arbori, pe M 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole” au fost depuse doar 52 cereri de finanțare, din care au fost contractate 23 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 1,5 mil. euro, mai susțin reprezentanții AFIR.
Măsura 312 „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderilor” a înregistrat 9.499 cereri de finanțare depuse, fiind contractate 2.869 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 364 mil. euro. Până în prezent au fost efectuate plăți de aproximativ 276 mil. euro.
Pentru M 313 „Încurajarea activităților turistice” au fost contractate 1.467 proiecte, în valoare de peste 206 mil. euro și au fost plătiți aproximativ 101 mil. euro.
Pe M 322 „Renovarea și dezvoltarea satelor” au fost depuse peste 3.317 cereri de finanțare, în valoare de peste 7,64 mld. euro (alocarea de 1,6 mld. euro a fost depășită de peste 4 ori). Au fost contractate 867 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de aproximativ 1,7 mld. euro, și plătiți peste 1,43 mld. euro.
Viața la țară, măsurată în km construiți din bani europeni
În total, peste 3 milioane de locuitori din zona rurală beneficiază de infrastructura creată și modernizată prin Măsura 322, susține AFIR. O parte din bani au fost investiți în modernizarea a 3.862 km de drumuri comunale, prin 389 proiecte. Restul de bani au fost acordați proiectelor de înființare, extindere și modernizare a 2.900 km de rețea de alimentare cu apă și a 4.345 km de rețea de canalizare (272 proiecte). Alți 723 km de drumuri comunale afectate de inundații în 2010 au fost refăcuți prin 158 proiecte. Pentru refacerea și modernizarea infrastructurii culturale și sociale au fost 3 proiecte.
Bani din PNDR 2007-2013 au fost investiți și în 44.794 ha protejate de inundații și în 318.794 ha modernizate și reabilitate din punct de vedere al infrastructurii de irigații, precum și în peste 3.600 km de drumuri agricole și forestiere construiți.
De asemenea, au fost create peste 100.000 de locuri de muncă în spațiul rural. Impactul PNDR se poate măsura și prin prisma celor 3.133 IMM-uri non-agricole și a celor 1.684 de proiecte ce presupun activități turistice finanțate prin PNDR 2007-2013, mai precizează AFIR.






