Investitorii străini, cu ochii pe terenurile noastre! - Revista Ferma
3 minute de citit

Investitorii străini, cu ochii pe terenurile noastre!

marusca m Investitorii străini, cu ochii pe terenurile noastre!

Acest lucru s-ar putea întâmpla deja în 2016. Pachetul legislativ care reglementează activitatea fondurilor de investiții alternative în România este compus din legea administratorilor fondurilor de investiții alternative, deja promulgată, și viitoarea lege a fondurilor de investiții alternative. Proiectul viitoarei legi ar putea fi finalizat de către colectivul de lucru al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) până la finalul primului semestru din 2016, urmând să fie transmis Ministerului Finanțelor Publice, care să și-l asume și să-l promoveze, notează Agerpres.
Fondurile de investiții alternative sunt organisme de plasament colectiv care atrag capital de la mai mulți investitori. În UE, administratorii de fonduri de investiții alternative gestionează unui volum important de active și pot avea o influență mare asupra piețelor și societăților în care investesc.

Cioloș: Nu vreau ca pământul să fie vândut străinilor
„Nici eu nu îmi doresc ca pământul să fie vândut la străini, îmi doresc să fie utilizat de comunitățile locale, pentru că e o resursă pe care nu puteți practic să o obțineți din altă parte. Dacă o pierdeți, odată ce ați renunțat la o astfel de resursă, cu greu puteți s-o obțineți înapoi. (…)”, a spus premierul Dacian Cioloș, pe 21 martie, la Alba Iulia.
Cioloș le-a cerut primarilor să nu faciliteze „cu orice preț” vânzarea terenurilor către cetățeni străini. „Vreau să transmit mesajul primarilor (…): nu facilitați cu orice preț vânzarea terenului până când nu ați făcut toate eforturile de a valorifica terenul respectiv în sat, cu comunitățile locale. Sigur că e mai ușor, probabil, să obțineți un anumit sprijin atunci când vine un străin să cumpere pământul și să vă roage să-l regrupați pentru a-l vinde. (…) Oricâți investitori străini ați aduce, nu pot să valorifice acei investitori străini pământul mai bine decât pot să-l valorifice comunitățile locale”, a spus Cioloș.
Terenurile agricole din România sunt vândute în prezent la prețuri medii între 2.000 euro/ha și 7.000 euro/ha (în vestul țării), susțin reprezentanții companiei Hitch&Mosher, firmă de consultanță în operațiuni imobiliare cu terenuri agricole.

Articol publicat in revista Ferma nr.6(167) 1 – 14 aprilie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×