A fost lansat Programul pentru Pescuit și Acvacultură - Revista Ferma
1 minut de citit

A fost lansat Programul pentru Pescuit și Acvacultură

acte m A fost lansat Programul pentru Pescuit și Acvacultură

Perioada de implementare a unui proiect prin POPAM 2014-2020 este de maxim 2 ani (+ 1 an), iar monitorizarea ex-post se întinde pe 5 ani de la efectuarea ultimei plăți.

 

13 FLAG-uri selectate pentru sprijin pregătitor

Prima măsură din POPAM 2014-2020 a fost lansată încă de la finalul anului 2015 și se adresează Grupurilor locale pentru pescărie durabilă (FLAG – Fisheries Local Action Group). „Avem selectate 13 FLAG-uri pentru acordarea sprijinului pregătitor. (…) În luna august să avem primele FLAG-uri selectate pentru finanțare. În jurul datei de 4 mai vom deschide sesiunea pe Natura 2000”, a spus, la Tulcea, Ciceronis Cumpănășoiu, directorul general al Autorității de Management (AM) pentru POPAM, citat de Agerpres.

FLAG-urile au obligația ca la trei luni de la semnarea contractelor cu AM POPAM să încheie strategiile.

Alocarea anterioară, prin POP 2007-2013, a fost de 230 mil. euro, din care România a absorbit până în prezent cca. 82% din suma alocată din Fondul European pentru Pescuit.

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.8(169) 1 – 14 mai 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×