
Dar ceea ce vrem să arătăm nu e standul în sine, ci produsele noastre”.
Florin Marin, director post vânzare: „AgroConcept este prezentă pentru prima dată la AgriPlanta cu o gamă foarte variată de tractoare, combine de recoltat, balotiere, mașini de lucrat solul, semănat și întreținerea culturilor. Avem tractoare New Holland începând de la gama T3000 și T4, cu puteri începând de la 43 CP, după care avem gama TD5, T5 și T6, cu puteri de la 75 CP până la 175 CP. Nu putea să lipsească tractorul T7, iar ca noutate avem tractorul New Holland T7 Heavy Duty, prezent în două game de puteri, până la 290 CP, respectiv 315 CP, cu transmisie cu variație continuă de tip CVT Auto Command, cu o viteză de înaintare de până la 40 km/h sau 50 km/h și cu viteze minime de deplasare de 0,03 km/h. Acest utilaj a obținut titlul de tractorul anului pentru performanțe deosebite. Am adus și tractorul T8 cu puteri de până la 415 CP. În materie de combine, am venit cu modelul CX 50.80 pentru ferme de dimensiune medie, iar în premieră pentru România într-un cadru oficial am prezentat combina CR 10.90, care în 2014 câștigat recordul mondial pentru cea mai mare cantitate de grâu recoltată în opt ore (797 tone de grâu)”.
Articol publicat in revista Ferma nr.11(172) 15 – 30 iunie 2016





