Deputații au votat legea produselor românești - Revista Ferma
2 minute de citit

Deputații au votat legea produselor românești

758439 810084141 m Deputații au votat legea produselor românești

„Nu închidem magazinele în week-end, am abandonat acele articole. Proiectul de lege prevede amenzi pentru cei care nu respectă alte prevederi importante din lege, precum aceea că nu ai voie să mai faci facturi în plus la producători, nu ai voie să impui un preț minim pe piață, cum s-a întâmplat până acum. Sunt amendați cu sume între 100.000 – 150.000 de lei și în caz de abateri repetate se poate merge până la închiderea magazinului”, afirma președintele Comisiei pentru Agricultură, Nini Săpunaru, în dezbaterile de la comisie.

Legea definește „lanțul scurt de aprovizionare” drept „un lanț de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activități de cooperare și de dezvoltare economică la nivel local și regional și relații strânse între producători, procesatori și comercianți”. Săpunaru preciza și că proiectul de lege stabilește că pe etichetele produselor din carne proaspătă trebuie trecută țara de proveniență a cărnii, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România conținut de acestea.

Proiectul de lege obligă comercianții persoane juridice să cumpere carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate și de panificație în proporție de cel puțin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanțul scurt de aprovizionare. Excepție fac comercianții cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro.

Metodologia acțiunilor privind lanțul scurt de aprovizionare va fi aprobată de Guvern.

 

Articol publicat in revista Ferma nr.11(172) 15 – 30 iunie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×