MADR promite sprijin pentru apicultori - Revista Ferma
3 minute de citit

MADR promite sprijin pentru apicultori

acte indosariate m MADR promite sprijin pentru apicultori

„Avem promisiunea că săptămâna viitoare (11-18 septembrie 2016 – n.red.) va ieși o Hotărâre de Guvern privind ajutorul de 15 lei pe familia de albine, în condițiile în care noi am cheltuit anul acesta în jur de 250 de lei pe familie”, spunea Fetea, pe 9 septembrie. Pe 25 septembrie nu era însă nimic aprobat oficial.

 

Producția de miere, înjumătățită de vreme

Președintele ACA spune că sprijinul e mic, dar important, în condițiile în care în 2016 costurile pentru susținerea unei familii de albine au crescut cu 50 – 60 lei pentru acordarea suplimentelor de hrană, iar producția a scăzut sub jumătate din media ultimilor ani. „Chiar dacă s-a făcut floarea-soarelui în sud, în alte părți a fost distrusă de secetă, iar teiul a fost doar pe suprafețe mici. La mierea de salcâm producția a fost afectată în proporție de 80% – 90%, la rapiță de peste 80%, iar la floarea-soarelui și tei s-a făcut 40 – 45% dintr-o producție normală. (…) Nu cred că vom sări anul acesta de o producție de 8.000 – 9.000 de tone de miere”, a declarat Fetea, citat de Agerpres.

 

Exportul stă pe loc. Ne batem cu China

Nici exportul de miere n-a mers în 2016. Consumul în Europa a scăzut, plus că se importă masiv din China, Argentina și Mexic. „Este prima dată din ultimii 50 de ani (…) când am livrat sub 100 de tone de miere pe piața externă, în condițiile în care noi exportam în jur de 1.500 – 2.000 de tone de miere anual. (…) România are în jur de 1,4 milioane de familii de albine, iar China are peste 8 milioane. Statistic, ei nici nu știu câtă miere au și cât consumă, dar o dau ieftin”, explică Fetea.

Potrivit datelor MADR, în 2015, România a exportat 10.863 tone de miere, în valoare de 41,48 mil. euro, și a importat 2.450 tone, în valoare 5,55 mil. euro. În primele trei luni din 2016, exporturile de miere în țările intra și extracomunitare au fost de 2.442 tone, cu aproape 10% mai mult față de aceeași perioadă din 2015.

O parte din mierea chinezească ajunge și în România. {eful ACA susține că importăm, anual, între 1.500 și 2.500 tone de miere, respectiv 15 – 20% din consumul intern. Cu aceasta se face ulterior cupajare, adică amestec cu o miere de calitate, iar prețurile acestor produse sunt mult sub costurile la care produc apicultorii autohtoni.

Consumatorii români mănâncă oricum miere puțină, și mai sunt și înșelați, pentru că nu știu proveniența exactă a produsului. Datele statistice arată că românii consumă, în medie, 500-550 grame de miere pe locuitor pe an, mai mult decât acum 10 ani, dar de 3-4 ori mai puțin comparativ cu cele 2 kg consumate în Germania sau 1,5 kg în Olanda și Belgia.

 

PNA 2017-2019: 3,6 mil euro pe an

Uniunea Europeană va aloca României un buget de 3,6 milioane de euro pe an în perioada 2017-2019 pentru sectorul apicol. Vestea vine de la europarlamentarul român Daniel Buda.

 

 

 

 

 

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr.17(178) 1 – 15 octombrie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×