DAN HERŢEG s-a apucat de AGRICULTURĂ în ’93 din AMBIŢIE! - Revista Ferma
2 minute de citit

DAN HERŢEG s-a apucat de AGRICULTURĂ în ’93 din AMBIŢIE!

A lăsat legumicultura, a cumpărat un tractor nou nouţ şi a trecut la cultura mare. În prezent exploatează 2.200 de hectare în jurul localităţii Semlac din judeţul Arad.
Fermierul ne-a mărturisit că se bucură de producţii foarte bune. „Mă mândresc cu faptul că am reuşit să obţin producţii comparabile cu cele din vestul Europei, poate chiar mai mari. O medie de 8 sau chiar 9 tone la grâu este ceva obişnuit pentru mine, iar la porumb sub 10 tone nici nu concep să recoltez, deşi pe anumite parcele am înregistrat în medie şi peste 12 tone.”

Dan_Herteg-Semlac-01_b

Despre cel mai greu moment trăit în agricultură, ne-a spus că „La capitolul neîmpliniri, cel mai mare regret este legat de sistemul de irigaţii, pe care de câţiva ani de zile încerc să-l pun în funcţiune, dar deocamdată fără rezultat. Am primit toate aprobările, avem banii, dar totul avansează foarte greu. Din 2009 ne luptăm cu sistemul şi cu birocraţia specific românească. Sper ca până în toamnă să putem da drumul acestui proiect. Dacă se va reuşi implementarea sa, vom putea iriga o suprafaţă de peste 3.300 de hectare.”

Despre starea culturilor vedetale în ferma sa, la această dată, citiţi AICI!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×