Semănatul TIMPURIU al PORUMBULUI. Avantaje de notat! - Revista Ferma
5 minute de citit

Semănatul TIMPURIU al PORUMBULUI. Avantaje de notat!

Fermierul se vede astfel obligat să-şi adapteze structura de culturi, gama de hibrizi şi tehnologiile aplicate. Astfel, în alegerea hibrizilor de porumb, tot mai mulţi fermieri se concentrează pe comportarea acestora la seceta şi arşiţa. Obţinerea unor producţii mari, în mod constant, reprezintă un prim indicator care trebuie să facă parte din criteriile fermierului. Această constanta se datorează cu siguranţă potenţialului genetic de producţie siadaptabilitatii hibridului la varietatea de condiţii pedoclimatice şi de tehnologie. Alături de aceste caracteristici, rămâne ca abilitatea tehnologică a fermierului, să conducă la obţinerea unor producţii ridicate şi în anii dificili sub aspect termic sau pluviometric.
Aici trebuie făcută o distincţie clară între utilizarea hibrizilor care performează în condiţii de stres termic şi hidric în momentele critice (înflorire, umplerea bobului) sau utilizarea unor metode tehnologice prin care se poate evita stresul, fie prin însămânţări timpurii, fie prin alegerea unei grupe de maturitate mai mică.
Însămânţarea timpurie este o soluţie tehnologică, de mare ajutor, la îndemână fiecăruia.

Atunci când în opţiunea fermierului sunt considerate ambele aspecte, rezultatele sunt apreciabile.

Câmp de porumb_b

Semănatul timpuriu aduce o serie de avantaje fermierului. Cele mai bune rezultate sunt evidente atunci când fermierul selectează pentru semănatul timpuriu hibrizi din grupe de maturitate semitimpurie (FAO 300 – 400), cu perioada de vegetaţie scurtă (120 – 135 zile), care, reuşesc uşor să atingă 10-11 tone la hectar. Desigur potenţialul genetic este mult mai mare, dar niciodată exprimat în condiţii necontrolate de pluviometrie şi temperatura.
Semănatul la sfârşitul lunii martie sau cât mă repede posibil, impune alegerea hibrizilor cu o vigoare foarte bună în primele stadii de creştere. Amplitudinea termică între zi şi noapte în această perioda poate depăşi 20°C, iar unii hibrizi (caracter determinat genetic) reacţionează negativ, blocându-şi activitatea fotosintetică. Nu e tocmai ce ne dorim, mai cu seamă dacă am efectuat şi un tratament pentru combaterea buruienilor, caz în care putem întâlnii fenomene de fitotoxicitate, adică pierderi de producţie (frângere plante, defoliere, arsuri foliare, resorbtia rădăcinilor adventive, nanism, anomalii în dezvoltarea ştiuleţilor s.a.).
Desigur perioada calendaristică e foarte importantă. Nu recomandăm ieşirea în afară epocii optime de semănat a zonei cu mai mult de 2 săptămâni. Dacă condiţiile atmosferice ale primăverii permit o însămânţare timpurie, suntem atenţi la atingerea pragului termic de 6 °C la adâncimea de semănat, înregistrată la ora 7 dimineaţă, Prognoza pe următoarele două săptămâni trebuie să ne creioneze temperaturi diurne de peste 8°C (pragul biologic al porumbului), fără riscuri de îngheţ nocturn. Astfel, în prima săptămâna de după semănat, are loc imbibiţia şi germinarea seminţei, iar la momentul răsăririi tânăra plantulă de porumb îşi începe activitatea fotosintetică fără perturbări de metabolism.

Foarte multe aspecte agrotehnice şi fiziologice influenţează pozitiv productivitatea şi profitabilitatea culturii de porumb însămânţate timpuriu:
– modelarea patului germinativ este mai uşoară (terenul este încă reavăn)
– un pat germinativ mai bine pregătit conduce la o însămânţare facilă, ceea ce conferă o uniformitate răsării, deci şanse egale de creştere şi dezvoltare fiecărei plăntuţe de porumb
– un pat germinativ bine pregătit conduce la o eficacitate superioară a erbicidelor preemergente
– o uniformitate bună la răsărire
o conduce la o mai bună alegere a tratamentului erbicid de corecţie din vegetaţie (evitând riscul de apariţie a fitotoxicitatii)
o conduce la o creştere şi dezvoltare în tandem (maturizarea plantelor în acelaşi timp)
o conduce la “închiderea” rapidă a rândurilor, evitând riscurile de reimburuienare şi evaporare timpurie a apei din sol
o conduce la o arhitectură echilibrată a fiecărei plante (rădăcina puternică, tulpină viguroasă, suprafaţă foliară superioară); o uniformitate bună este absolut necesară în cazul hibrizilor intensivi, ce suportă densitate mărită
– polenizarea şi fecundarea au loc devreme (început de iunie), moment în care seceta şi arşiţa nu ating praguri excesive (evităm riscul apritiei fenomenelor de protandrie/protoginie)
– umplerea boabelor are loc încă în perioada de zi lungă
– dinamică de pierdere a apei din boabe este rapidă, datorată temperaturilor încă ridicate din perioada sfârşit de august – început de septembrie
– uşurinţă în recoltare
– costuri reduse sau zero de uscare
– recoltarea timpurie măreşte şansă obţinerii unui preţ mai bun
– cultură eliberează repede terenul
– pregătirea din timp a terenului pentru cultură următoare sporeşte şansele acesteia de a obţine rezultatele scontate (însămânţare în optim, evitarea pierderii apei din sol, evitarea imburuienarii excesive)
– costuri reduse de pregătire a terenului pentru cultură următoare (ex. arături, scarificări)

“Astfel, punând totul într-o balanţă economică, într-un an normal sub aspect climatic, profitabilitatea poate fi superioară, prin toate beneficiile amintite. În anii în care arşiţa şi seceta îşi lasă amprenta asupra producţiei de porumb (de altfel, tot mai numeroşi de-a lungul unei decade), nivelul recoltei depăşeşte cu mult nivelul hibrizilor tardivi sau a celor semănaţi mai târziu. Hibrizii companiei Pioneer din grupa maturitatiilor timpurii şi semitimpurii recomandaţi pentru semănatul timpuriu: P8567 (FAO 275), P9074 (FAO 300), P9241 (FAO 330), P9486 (FAO 340), P9537 (FAO 350), P9903 (FAO 360), P0412 (FAO 480)” recomandă Tomel Petrache, expert agronom DuPont Pioneer.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×