De DOUĂ DECENII, Costică MANTA REINVESTEŞTE profitul! - Revista Ferma
3 minute de citit

De DOUĂ DECENII, Costică MANTA REINVESTEŞTE profitul!

„În septembrie – octombrie 1997, s-a ivit oportunitatea arendării a 200 hectare de teren, pe raza comunei Tichileşti, localitate de baştină a prietenului meu, la aproximativ 20 km de Brăila. Era o situaţie pe care nu trebuia s-o pierdem. Chit că nu aveam destui bani, din tot ce aveam nu am putut lua decât un „U”650 şi un disc, ambele utilaje la mâna a doua”, îşi aminteşte Costică Manta.

Au semănat grâu, iar în anul următor vreo 400 de tone le-a vândut unui parlamentar local cu afaceri în agricultură în speranţa că o să primească banii în mai puţin de o lună! Dar ce să vezi! Au trecut doi ani până să mai vadă banii în cont după grâu. A fost prima mare dezamăgire. O afacere care a început cu stângul! Îl întreb pe Costică Manta dacă a avut momente când a vrut să renunţe. Zăboveşte un pic înainte de a răspunde: „Probleme sunt multe, dar sunt făcute să trecem peste ele. Mi-aş fi dorit să fac loturi de hibridare, dar nu pot să asigur condiţiile de izolare. Eu am o tradiţie în producerea seminţelor. De renunţat nu s-a pus problema nici în gând. Sunt riscuri pe care ţi le asumi ca agronom, ca specialist care îşi iubeşte profesia, dar trebuie sa stăpâneşti bine tehnologia. În general, nu-mi asum riscul să pierd tot odată. «Nu pune toate ouăle în acelaşi coş», spune o veche zicală românească”.

ing-manta-constantin-tichil_b

Costică Manta ştie ce-i lipseşte agriculturii noastre să fie performantă. „În primul râd, fărămiţarea mare a terenului. Apoi, faptul că nu se face o agricultură profesionistă, faptul că politicul se implică prea mult şi cu diletantism în treburile agricultorilor, şi altele care derivă din acestea. Se dovedeşte că sunt fermieri în agricultura României care pot să concureze oricând cu cei mai buni producători din lume, atunci când totul este făcut ca la carte, când inovaţia este o stare normală de lucruri”.

Fermierul brăilean lucrează teren în satul Albina, ce aparţine de Tichileşti. Este harnic ca o albină, nu-şi dezminte denumirea localităţii. „Secretul succesului nu este decât să munceşti cu dragoste şi pricepere. Asta înseamnă să-ţi placă ceea ce faci şi să fii mereu în pas cu tot ce este nou. Pentru că inovaţia este o permanentă provocare, un pas esenţial spre succes! Aşa că mizez, în continuare, pe dezvoltarea societăţii şi nu e deloc întâmplător că de 20 de ani, am reinvestit mereu ce am câştigat”, ne-a declarat Costică Manta.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×