„De ce nu se vinde brânza de oaie din fermele româneşti?” Este titlul unui articol publicat pe Agroinfo.ro, în data de 8 martie a.c., pornind de la observaţia europarlamentarului Daniel Buda că „există o discrepanţă între numărul ridicat de oi din România şi cantitatea de produse de pe piaţă”.

Brânza de oaie din fermele româneşti nu se vinde din cu totul alte motive decât cele invocate de europarlamentarul Daniel Buda, chiar dacă respectivul doreşte să ne înduioşeze cu grija sa pentru oierii români. Iată de ce!

Brânza… mielului şi-a berbecului!
Din efectivul de 14 milioane de ovine, valabil doar în declaraţiile politice, un număr foarte mare îl reprezintă mieii pentru export din fiecare an, care nu produc lapte.
Apoi, tot în efectivul exagerat de 14 milioane ovine intră şi berbecii reproducători care, potrivit reglementărilor recente, se cifrează la a treizeci şi cincea parte din ovinele adulte reţinute de crescători, fie pentru producţia de lapte, dar mai nou şi pentru producţia de carne, de unde nu putem vorbi de nici un fel de brânză de oaie.
Un efectiv deloc neglijabil îl reprezintă şi tineretul ovin precedent (noatenii) reţinut pentru prăsilă, dar care, după cum se ştie, nu produce lapte şi, prin urmare… nici brânză.
Acceptând cu indulgenţă un efectiv de cca. 7,5 milioane ovine aflate în lactaţie (adică femele adulte care au fătat), o parte sunt aparţinătoare raselor de carne (Cap negru german, Texel, Charollais, Ile de France, Suffolk etc.), diminuând şi acestea efectivul de 7,5 milioane.
Din lipsă de personal calificat pentru procesarea laptelui (adică din lipsa bacilor, care din punct de vedere profesional sunt cu totul altceva decât ciobanii îngrijitori), laptele de oaie din zonele nemontane este livrat lichid către fabricile de procesare a laptelui, fabrici care pot fi autohtone sau chiar din alte ţări (vezi laptele de oaie livrat în tancuri de răcire din Dobrogea pentru Grecia).
In fine, ca să scurtăm teoria brânzei de oaie, se poate afirma că cca. 75% din producţia românească de acest fel se realizează la munte, întrucât de la stânele de munte este imposibil să se livreze laptele brut fără să se altereze, datorită distanţelor mari până la căile de acces şi starea aproape impracticabilă a acestora.
Aşa se ajunge ca preţul de producţie al brânzei de oaie de la munte să fie prea mare faţă de puterea de cumpărare a românilor, motiv pentru care brânza de oaie din zonele nemontane se cumpără fără comentarii la piaţă fiindcă este mai ieftină.

PUTEM PRODUCE MAI MULTĂ BRÂNZĂ!
Soluţia generală de stimulare a producţiei şi vânzării brânzei de oaie autohtonă nu poate fi redusă doar la faianţe, gresii şi filtre sanitare la stânele româneşti, aşa cum afirmă europarlamentarul Daniel Buda, ci la un complex de măsuri îndeplinite în cazul produselor tradiţionale româneşti care obligă la:
• Reguli stricte de igienă şi siguranţă alimentară, prevăzute în caietul de sarcini necesar atestării respectivului produs şi urmărit de organele competente;
• Ambalarea şi etichetarea care respectă normele de trasabilitate a produselor; etc…
…iar preţul firesc pentru respectivele produse poate acoperi preţul de producţie, făcând ca producţia de brânză de oaie să fie igienică şi mai cu seamă să crească şi cantitativ la un nivel corespunzător cerinţelor.

Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017