În contextul actual, în care şi tehnicile de inseminare au evoluat – cum ar fi inseminarea intra-uterină -, obţinerea a 10.000-12.000 de descendenţi per vier, pe durata vieţii lui productive, nu mai reprezintă un record neobişnuit. De aceea este extrem de important ca vieruşii tineri să fie pregătiţi corect pentru a fi exploataţi la potenţialul lor maxim.
Iată câteva sfaturi practice pentru exploatarea eficientă a vierilor!
• Antrenamentul vieruşilor trebuie să se desfăşoare în prezenţa a două persoane, din care cel puţin una să aibă experienţă de interacţiune cu vierii;
• Locaţia antrenării este boxa de recoltare amenajată astfel încât să aibă prevăzute zone de refugiu de urgenţă pentru personal;
• Atenţie la orice semn de agresivitate! Dacă aceste semne apar, e de preferat ca interacţiunea cu vierii să fie întreruptă şi, ulterior, reluată după liniştirea deplină a animalului.
Ar mai fi de menţionat următoarele: 1) proporţia vierilor imposibil de antrenat pentru recoltare este de sub 3%; 2) obiectivul ar fi ca peste 90% din vieruşii intraţi în fermă să fie pregătiţi pentru recoltare în maxim 4 săptămâni de la sosire şi 3) timpul necesar vieruşului de la intrarea în boxa de antrenament şi până la executarea saltului pe manechin nu ar trebui să depăşească 5 minute.

„Ponturi” din experienţa practicienilor
• Recoltarea materialului seminal trebuie să fie considerată de către tânărul animal ca fiind o experienţă plăcută. Iar singurul responsabil de aceasta rămâne tot… omul.
Practicienii au demonstrat că succesul este maxim atunci când se respectă un program de antrenament în succesiuni de câte 3 zile, cea de a treia fiind zi de pauză pentru toţi vieruşii care au executat saltul în ambele zile premergătoare.
• Un alt element stimulativ este antrenarea tinerilor vieruşi în prezenţa unor vieri – tot tineri – care au deja experienţa recoltărilor reuşite. În acest mod se induce de fapt o reală competiţie între animale, ce conduce la acumularea de experienţă. Metoda are succes şi în cazul vieruşilor care manifestă un apetit sexual scăzut, valorificându-se puterea exemplului. De asemenea, se mai poate aplica şi stimularea olfactivă prin utilizarea unui material textil cu care s-a impregnat saliva şi/sau urina unui vier adult. (…)
Citiţi alte sfaturi şi recomandări ale specialiştilor în revista Ferma, ediţa 1-14 mai 2017, într-un articol semnat de Ioan Ladoşi, PIC România!





