
Ce spune administratorul CAI Curtici despre ce şi cum mai face să ridice iar şi iar ştacheta performanţei? „Am adunat în jurul meu mulţi tineri. De la şeful contabil, la «mânzul» de la complexul cel nou de porci. Chiar am o infuzie de olteni. Şi din Mehedinţi, şi din Gorj, şi din Vâlcea”, îşi prezintă Muscă echipa. Ar suna ciudat pentru cine nu cunoaşte faptul că oltenii sunt mai iuţi la minte, dar şi mai băgăreţi, fără a fi nesimţiţi. Calităţi apreciate de doctorul în agribusiness Dimitrie Muscă. Care are cei mai buni mecanizatori, cei mai buni ingineri şi cei mai buni tehnologi. Oameni care au învăţat să „tragă” fără să cârtească. „Disciplina e condiţia mea principală. Disciplină multă! Mă ascultă dumnezeieşte iar eu nu-mi bat joc de ei. Îi respect, îi apreciez şi, cel mai important, îi plătesc cum trebuie!”, spune răspicat „agronomul de frunce”, cu tonul unui căpitan de roşiori.

Vacile lui Muscă produc laptele cel mai bun şi carnea cea mai fragedă, altfel nu ar mai fi ale lui. Din efectivul de 380 de vaci de lapte, la muls erau 316. Dincolo, în adăpostul „franţuzoaicelor” Charolaise, cifra tindea spre 400, mai precis 396 de capete, din care 140 matcă şi 42 juninci gestante iar restul tineret. Cea de-a 396-a vacă era proaspăt fătată, iar mama ei era deosebit de mămoasă. (…)
35 de magazine aprovizionate zilnic din fabrica de lactate, abatorul propriu, moara, fabrica de pâine sau serele de legume. Toate ţinute sub un strict control. Cu un sistem de supraveghere video şi prin laboratorul ultra-dotat. Autocontrolul e prima grijă a lui Dimitrie Muscă, pentru a întâmpina orice neglijenţă.

Pe larg despre cum merge treaba în complexele agroindustriale ale lui Muscă în revista Ferma, ediţia 1-14 mai 2017!





