VINUL de Jidvei, o POVESTE „aromată” cu IMPLICARE şi TEHNOLOGIZARE! - Revista Ferma
2 minute de citit

VINUL de Jidvei, o POVESTE „aromată” cu IMPLICARE şi TEHNOLOGIZARE!

Pe dealurile Târnavelor, unde soarele se prinde în horă cu viile de la răsărit până la apus, grupul Jidvei a tehnologizat producţia de vin la clasa cea mai înaltă. Asta pentru că, aşa cum spune directorul de vinificaţie Ioan Buia, vinul poartă amprenta podgoriei, a soiului şi a tehnologiei. Dar şi a geniului său creator.
Dar curăţenia şi tehnologia sunt garanţia unui vin care va creşte frumos sub grija familiei Necşulescu, două condiţii pe care le-au asigurat prin intermediul a trei proiecte europene de investiţii în cramele unde îşi vinifică vinul. Asta după ce au replantat, prin programul de reconversie, peste 1.800 hectare din cele 2.460 ha deţinute.

in-crama-jidvei-01_b

Investiţii impresionante!
Crama din Jidvei a beneficiat de un proiect în valoare de patru milioane de euro. Un altul, de două milioane de euro, a susţinut construirea Cramei din Blaj iar un proiect în valoare de patru milioane de euro a fost destinat Cramei de la Tăuni. Aici au inaugurat, în anul 2014, cea mai mare cramă gravitaţională din sud-estul Europei. Pentru distilatele din vin folosesc Crama de la Bălcaciu. Tot în această localitate, familia Necşulescu deţine şi o fermă de vaci cu lapte cu vreo 400 de capete. Un lapte cu aromă de Traminer şi dulceaţă de Muscat Ottonel.

crama-jidvei-02_b

Jidvei reprezintă o adevărată industrie a vinului. 22 milioane de litri de vin premium se îmbuteliază aici pe o linie care are o capacitate de 120.000 sticle/zi.

Aflaţi povestea vinului de Jidvei, dar şi a castelului de la Cetatea de Baltă, din revista Ferma, ediţia 15-31 mai 2017!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×