Cele mai mari suprafeţe unde s-a adunat producţia de orz se regăsesc în judeţele Dolj, Olt şi Ialomiţa, iar până în prezent a fost recoltat un procent de 13% din suprafaţa totală cultivată cu orz la nivelul întregii ţări, anunţă Ministerul agriculturii într-un comunicat de presă.
“La acest moment, apreciem că printr-o recoltare atentă, datorită tehnologiei performante, sunt create premisele pentru a nu se înregistra pierderi de producţie la culturile de orz şi în zonele în care şi-au făcut apariţia fenomene meteorologice nefavorabile”, precizează Petre Daea, ministrul Agriculturii demisionar, care s-a deplasat marţi, 20 iunie 2017, în judeţul Călăraşi, la câţiva fermieri aflaţi în plină campanie de recoltare.
De asemenea, a început şi recoltatul la rapiţă în judeţele Timiş şi Dolj, iar în judeţele Mehedinţi şi Dolj, recoltatul la mazăre boabe.





