Campanie la început. Sistemul de LUCRĂRI MINIME e extins la MAXIM! - Revista Ferma
4 minute de citit

Campanie la început. Sistemul de LUCRĂRI MINIME e extins la MAXIM!

Ritm alert la pregătirea terenului pentru rapiţă
În comuna Vlad Ţepeş din judeţul Călăraşi, chiar în ziua Adormirii Maicii Domnului, 15 aurgust, Gheorghe Cîineanu coordona formaţia de lucru în câmp la realizarea patului germinativ pentru rapiţă cu un utilaj complex.

„Am făcut arătura la adâncimea de 20 cm şi acum realizăm trecerea cu un combinator-cultivator performant, Teremix. Ne-am propus să înfiinţăm 90 de hectare cu sămânţă hibridă produsă de Monsanto, marca Dekalb. Terenul s-a lucrat cu puţină dificultate, ţinând cont că nu a fost arat din toamnă, atunci s-a semănat după o discuire. Avem făcută aprovizionarea cu sămânţă şi suntem pregătiţi ca din 25 august să pornim semănătoarea Horsch, astfel încât maximum trei zile bune de lucru să terminăm lucrarea. Mă bazez pe mecanizatorii Florin Uzu, Mihai Uzu şi Mihai Iordache, care ştiu să-şi facă treburile de campanie cu multă sârg şi responsabilitate”, ne-a declarat producătorul agricol.

Grâul, cultura de bază în ferma din Vlad Ţepeş
Acesta a susţinut că începând din 10 septembrie, în fermă va începe semănatul grâului cu soiul românesc Glosa, cultură ce va ocupa, în final, o suprafaţă de 205 hectare, din cele aproximativ 700 ha cât cuprinde exploataţia agricolă călărăşeană. Sămânţa există pe stoc şi va fi tratată cu un fungicid, întrucât culturile premergătoare au fost floarea-soarelui şi rapiţa. Atât la rapiţă cât şi la grâu, la pregătirea terenului se va face fertilizarea de bază, de tip starter cu îngrăşăminte complexe NPK 18 46 0, în doză de 200 kg la hectar.

Lanuri de porumb ce promit 12 tone la hectar
Gheorghe Cîineanu este foarte mulţumit de porumb. Cultura, ce se întinde pe 130 ha, se află într-un stagiu de dezvoltare optim. Hibrizii de la Dekalb au avut tot ce le trebuie pentru a oferi o producţie de aproape 12 tone boabe la hectar: şi hrană suficientă, şi apă, şi tratată împotriva bolilor şi dăunătorilor.

Floarea-soarelui culcată pe… 3 tone/ha
„La floarea-soarelui avem mici probleme. Lanurile însumează 200 de ha, dar pe aproape de 10 la sută din suprafaţă plantele sunt căzute în urma furtunilor şi vijeiliilor din ultima perioadă. Cu toate acestea, se preconizează o recoltă de peste 3.000 kg/ha”, a susţinut cultivatorul.

Grâul şi „obligaţia de a face”
Bilanţul secerişului a fost unul bun. Grâul cultivat pe 90 hectare a dat 5.600 kg boabe/ha. Terenurile sunt de excepţie cu un humus foarte bun, numai că în primăvară nu a plouat aproape deloc, precipitaţiile au căzut abia după recoltarea păioaselor. O parte din producţie a fost vândută la un preţ „nu bun, ci cât de cât”, iar o parte este depozitată pentru a da arenda la oameni.
„Cam peste tot grâul iese cam pe zero, dar trebuie să-l cultivăm pentru retribuirea în natură, dar ne şi obligă rotaţia culturilor. Acum trebuie să semănăm mai mult grâu pentru că a fost floarea multă şi trebuie asolamentul făcut, păioasele vin după prăşitoare”, a explicat Gheorghe Cîineanu.

Lucrările minime extinse la maxim
Fermierul a apreciat anul agricol ca fiind unul dificil, cu temperaturi extreme, furtuni, vijelii. Au fost precipitaţii căzute neuniform, unele sole au fost ocolite de ploi. Gheorghe Cîineanu a lucrat o vreme în Insula Mare a Brăilei, dar şi în alte ferme de referinţă din judeţele Brăila şi Galaţi. Acum vrea să introducă sistemul de minimum tillage în ferma din Vlad Ţepeş. „Ferma dispune de o dotare tehnică suficientă, tractoare de puteri diferite: de 240 CP, de 140 CP, de 90 cai, utilaje de prelucrat solul, maşini de semănat, de recoltat culturi prăşitoare şi păioase, de aplicat tratamentele fitosanitare. După recoltarea porumbului, vom scarifica, vom veni cu un disc greu şi apoi cu semănătoarea Horsch, care dispune de organe pentru pregătirea terenului, vom încorpora sămânţa în sol. Pe unele sole experimentăm semănatul direct în mirişte”, ne-a asigurat fermierul care are o bună experienţă de câmp.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×